Live

„Orașul fantomă” de la Cernobîl are, pentru prima dată după 33 de ani, brad de Crăciun. De ce a fost împodobit cu ceasuri

Data actualizării: Data publicării:
Foto: ZIK TV

Un brad de Crăciun a fost pus, pentru prima oară de la dezastrul de la Cernobîl din 1986, în piața centrală a „orașului fantomă” Pripiat, relatează postul TV ZIK din Ucraina, citat de BBC.

Pripiat, care avea 47.000 de locuitori, este acum pustiu din cauza radiațiilor.

Foștii locuitori au venit anul acesta în orașul abandonat pentru a decora copacul cu fotografii de familie, în cadrul unei campanii organizate de Asociația Operatorilor Turistici din Cernobîl.

Unii dintre ei, veniți pentru prima dată la Pripiat după dezastrul nuclear, au adus ceasuri pentru a decora bradul, ca „simbol al trecerii timpului și a faptului că, în timp, orașul nu moare, ci reînvie”.

Katerina Aslamova, reprezentanta unei agenții de turism, spune că vrea să introducă orașul și părți din zona de excludere de lângă Cernobîl în Patrimoniul Unesco.

Declarațiile acesteia vin în condițiile în care turismul în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl a înregistrat „un nou record” fiind vizitat de aproape 75.000 de turişti până în august 2019.

Acest lucru se datorează în parte serialului HBO „Chernobyl” despre cel mai grav accident nuclear din istorie.

Trebuie să dăm acestui teritoriu al Ucrainei o nouă viaţă. Până acum, Cernobîlul a fost o parte negativă a brand-ului ucrainean. E momentul să schimbăm acest lucru”, a spus Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, după ce a semnat decretul prezidenţial care transformă oficial locul în zonă turistică, în vara acestui an.

Potrivit evaluărilor oficiale, explozia care s-a produs în dimineaţa zilei de 26 aprilie 1986 a împrăştiat 200 de tone de radioactivitate de peste 50 de milioane de currie, echivalentul a 500 de bombe atomice de la Hiroshima.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

China își adaptează tacticile de luptă, în urma monitorizării războiului din Ucraina. Lecțiile învățate de Beijing

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri