Orașul din Germania exasperat de cerșetorii din România. Ce au făcut când primăria le-a oferit adăpost
Oamenii din orașul german Darmstadt sunt exasperați de insistența cerșetorilor din România care au invadat de ceva timp localitatea. În plus, aceștia și-au instalat mini tabere în stațiile de transport în comun și lângă gări, iar acum acest locuri au fost invadate de gunoaie. Autoritățile au vrut să vină în spijinul acestor oameni ai străzii, însă, în mod inexplicabil pentru funcționari, ajutorul a fost respins de către cerșetorii români.
Primăria din Darmstadt a anunțat că, pentru sezonul rece, a pregătit pentru oamenii străzii câteva adăposturi cu 200 de paturi. Însă, anul acesta, autoritățile se confruntă cu o situație specială. La fel ca multe orașe germane, Darmstadt este invadat de cerșetorii din Europa de Est, în special din România, care pleacă spre alte localități după ce staționează câteva săptămâni într-un loc și reușesc să exaspereze cetățenii și autoritățile, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung.
În ultimele zile, serviciile sociale au identificat 25 de cerșetori români care în timpul nopții dorm în stațiile de transport în comun, în adăposturi improvizate, lângă nenumăratele lor bagaje, iar în timpul zilei cerșesc pe cele mai circulate pietonale din oraș.
Christian Böhm, de la Servicul de Asistență Socială al Primăriei, a declarat pentru sursa citată că aceste persoane și-au amenajat mici tabere lângă stații, iar zonele sunt invadate acum de mizerie. Poliția a făcut deja câteva razii și a dat amenzi.
Pentru a scăpa această problemă, aistenții sociali i-au informat pe români că pot merge pe timpul nopții în adăposturile primăriei, însă aceștia au refuzat categoric ajutorul. „Nu vor să meargă. Merg acolo, beau ceai, se încălzesc și beau cafea. Dar nu acceptă să rămână peste noapte în adăposturi”, a declarat pentru Christian Böhm.
Autoritățile locale consideră că situația de lângă gara centrală este inacceptabilă pe termen lung. Pe de altă parte, românii sunt cetățeni UE și au, în principiu, dreptul de a sta în Germania, iar atâta vreme cât nu există informații că există o rețea de crimă organizată, românilor nu li se poate face nimic.
În acest moment, autoritățile pot doar să-i roage în continuare să stea în adăposturi și în acest fel să-i țină sub supraveghere. Pentru a trece peste bariere lingvistice, se vor tipări fluturași cu pictograme.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News