OMS nu recomandă administrarea unui vaccin diferit la rapel față de prima doză. „Nu există date adecvate”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune din nou că, în lipsa unor „date adecvate”, nu poate să facă recomandări privind schimbarea vaccinului anti-COVID-19 între cele două doze. Declarația vine după ce Franţa a anunțat că vrea să administreze alt vaccin la rapel persoanelor sub 55 de ani care au fost vacccinate cu AstraZeneca la prima doză, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Nu există date adecvate pentru a ne pronunța dacă este un lucru care poate fi făcut” şi, ca atare, experţii organizaţiei au ajuns la concluzia că „interşanjabilitatea vaccinurilor nu este o recomandare pe care să o poată face în această etapă'', a declarat Margaret Harris, purtătoare de cuvânt a OMS, cu prilejul conferinţei de presă de la sediul ONU, la Geneva.
Aceasta a amintit că este poziţia adoptată în februarie de Grupul strategic consultativ de experţi (SAGE) asupra vaccinării în momentul publicării recomandărilor sale asupra vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca şi înaintea informaţiilor asupra unei legături posibile între acest ser şi efecte secundare foarte rare.
Purtătoarea de cuvânt a mai subliniat că experţii au lansat un apel pentru realizarea unor studii ştiinţifice asupra interşanjabilităţii vaccinurilor anti-COVID-19.
Persoanele cu vârsta sub 55 de ani din Franţa vaccinate împotriva COVID-19 cu AstraZeneca la prima doză vor primi la a doua doză Pfizer sau Moderna, a anunţat vineri Înalta Autoritate de Sănătate din Franţa.
Măsura vizează 533.000 de persoane din Franţa, potrivit HAS. Autoritatea a suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta sub 55 de ani pe 19 martie din cauza unor cazuri rare de tromboze (cheaguri sangvine) raportate în Europa. Anterior, au existat persoane, în special din domeniul sanitar, care au făcut o primă doză din acest vaccin utilizat de la începutul lui februarie.
„Pentru aceste persoane, recomandăm de astăzi administrarea unui vaccin pe bază de ARN mesager” pentru a doua doză, cu un interval de 12 săptămâni între cele două, a precizat preşedintele HAS, Dominique Le Guludec.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News