O tânără riscă 20 de ani de închisoare, după ce a născut copilul bărbatului care a violat-o
Imelda Cortez, o tânără de 20 de ani din El Salvador, o mică țară din America Centrală, poate ajunge la închisoare pentru 20 de ani. Chiar dacă a născut copilul, ea a fost acuzată că a încercat să-și inducă un avort. În această țară avorturile sunt interzise prin lege în orice situație.
Imelda Cortez a rămas însărcinată la vârsta de 18 ani, fiind violată în mod repetat de tatăl vitreg, încă de la vârsta de 11 ani.
Deși a născut o fetiță perfect sănătoasă, acum în vârstă de aproape 2 ani, medicii au spus că ea a încercat să-și inducă avortul, iar în El Salvador acest lucru este interzis sub orice formă, ba este considerată o infracțiune, relatează The Independent.
Tânăra urmează să apară în fața instanței sub acuzația de tentativă de omor, judecătorii deliberând pe baza documentelor furnizate de medici.
Ea este una dintre cele 25 de femei din El Salvador aflate în spatele gratiilor și care sunt acuzate de inducerea avortului. O organizație care le apără (CDFA) spune că de fapt este vorba despre pierderi de sarcină, complicații ale sarcinilor ori de cazuri de moarte fetală intrauterină.
Alejandra Romero, avocata tinerei, afirmă că pe baza probelor ADN se poate dovedi că bebelușul aparține tatălui vitreg, care a violat-o încă de la vârsta de 11 ani. „Cu toate acestea, ea este tratată ca o infractoare și nu o victimă a abuzului sexual”, a adăugat avocata.
Între timp, agresorul a fost arestat sub acuzația de pedofilie.
Totodată, CDFA mai spune că este greu de dovedit din partea medicilor că cineva a încercat să avorteze.
La începutul anului, ONU a cerut micului stat din America Centrală să revizuiască legislația împotriva avorturilor și pedepsele date pe baza acestuia.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News