Live

O nouă pană de curent în Venezuela, a treia în mai puțin de o lună

Data publicării:
Foto: twitter.com/cristiancrespoj

Crucea Roşie internaţională a anunţat vineri că va distribui ajutor de urgenţă în Venezuela, unde o nouă pană de curent masivă a lăsat o mare parte din ţară în întuneric pentru a treia oară în mai puţin de o lună.

În timp ce locuitorii îşi reveneau cu greu după pana de curent care a paralizat ţara timp de patru zile, o nouă întrerupere de curent s-a produs în jurul orelor 19.10 (23.10 GMT), a constatat AFP citată de News.ro.

Mai multe oraşe mari precum Maracaibo, Valencia (nord) sau San Cristobal (vest) au fost afectate, potrivit informaţiilor difuzate pe reţelele de socializare de către locuitori. 

Este vorba despre a treia pană de curent de la întreruperea din 7 până în în 14 martie, atunci când locuitorii au fost lipsiţi de transport public, telefoane şi internet iar magazinele au rămas închise. 

Crucea Roşie a anunţat că va distribui ajutoare de urgenţă în ţară, marcând o schimbare în poziţia guvernului preşedintelui Nicolas Maduro care a negat chiar existenţa unei „crize umanitare” în ţară. 

„Estimăm că în aproximativ 15 zile vom fi preătiţi să distribuim ajutoare (...). Sperăm să putem ajuta 650.000 de persoane într-o primă fază”, a anunţat Francesco Rocca, preşedintele Fundaţiei internaţionale Crucea Roşie, într-o conferinţă de presă la Caracas. 

Intrara ajutorului în ţară, afectată puternic de grave lipsuri de alimente şi medicamente, este de câteva luni în centrul luptei dintre şeful Statului, Nicolas Maduro, şi principalul său opozant, Juan Guaido, recunoscut preşedinte interimar de 50 de ţări, între care şi Statele Unite. 

„Regimul îşi recunoaşte eşecul acceptând existenţa unei situaţii de urgenţă umanitară complexă pe care a provocat-o”, a reacţionat Juan Guaido, referindu-se la profunda criză economică care traversează ţara, mult timp cea mai prosperă din America de Sud. „Este rezultatul presiunii” exercitate asupra guvernului, a adăugat el. 

Statele Unite au salutat imediat anunţul Crucii Roşii şi s-au arătat pregătite să trimită asistenţă prin intermediul organizaţiei internaţionale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA anunță că îl recunosc pe Edmundo Gonzalez drept președinte ales al Venezuelei. Reacția autorităților de la Caracas

CIA a dezvoltat o armă secretă cu care poate imobiliza nave uriașe de la distanță. Trump a vrut să o folosească împotriva Venezuelei

Rusia a distrus un birou al Crucii Roșii din Donețk, în timp ce Putin se laudă la summitul BRICS că armata sa avansează pe front

Aproximativ 70% din populaţia Cubei, alimentată cu electricitate la patru zile după o pană uriaşă

Partenerii noștri