Live

O fostă reşedinţă a lui Berlusconi din Roma, în care se țineau și petreceri „bunga-bunga”, a fost transformată în centru de presă

Data publicării:
Palatul Grazioli, unde fostul premier italian Silvio Berlusconi a avut sediul politic. Foto: Profimedia

O mare reşedinţă din Roma, în Palatul Grazioli, unde fostul premier italian Silvio Berlusconi a avut sediul politic şi unde acesta ar fi organizat de asemenea petreceri sexuale cu prostituate, a fost transformată în centru al presei internaţionale, relatează marţi Reuters.

Berlusconi, care a decedat în iunie anul trecut la vârsta de 86 de ani, a dominat scena politică italiană începând din anii '90, timp în care a fost implicat într-un şir de afaceri de corupţie şi în scandaluri sexuale legate de petrecerile aşa-numite „bunga-bunga”, pe care el le denumea „petreceri elegante”, dar care i-au adus probleme penale în urma acuzaţiilor de prostituţie cu minore, potrivit Agerpres. 

El a ocupat o secţiune din clădirea Palatului Grazioli în perioada 1996-2020. Spaţiul, cu o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi, decorat cu candelabre şi ale cărui tavane sunt pictate cu fresce, a fost acum transformat în birou şi centru de conferinţe pentru presă pentru cei 450 de membri ai Asociaţiei Presei Străine în Italia.

Guvernul italian plăteşte chiria pentru sediul acestei asociaţii, iar noua locaţie strălucitoare, situată imediat în vecinătatea Pieţei Veneţia, a fost inaugurată marţi de preşedintele italian Sergio Mattarella.

Una dintre numeroasele reşedinţe ale miliardarului Berlusconi de pe tot cuprinsul Italiei, cea din Palatul Grazioli era dotată cu un birou prevăzut cu geamuri anti-glonţ. Reşedinţa avea şi un pat dublu cu baldachin pe care i-l făcuse cadou preşedintele rus Vladimir Putin, care i-a fost prieten.

Aceeaşi reşedinţă a fost legată şi de cazuri de prostituţie. De pildă, omul de afaceri Gianpaolo Tarantini a fost condamnat pentru plata unor prostituate care să ia parte la petrecerile nocturne organizate de Berlusconi în Palatul Grazioli, afaceristul sperând astfel să obţină favoruri din partea celui care era atunci prim-ministru.

Una dintre aceste femei, Patrizia D'Addario, a spus în faţa instanţei, şi apoi într-o carte, că a refuzat să participe la o orgie cu Berlusconi, în schimb a acceptat să întreţină cu el relaţii sexuale în patul dăruit de Putin, în noaptea în care Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale în SUA, în 2008.

Berlusconi a susţinut în 2009 că nu ştia că Patrizia D'Addario era o prostituată, dar nu a negat niciodată că ar fi petrecut acea noapte împreună, recunoscând că nu este „un sfânt”.

Ducele Giulio Grazioli, un aristocrat a cărui familie deţine Palatul Grazioli de prin anul 1840, spune că a văzut multe persoane perindându-se prin acea reşedinţă când era închiriată de Berlusconi. „A fost foarte distractiv din acest punct de vedere”, mai afirmă ducele.

Silvio Berlusconi, politician de dreapta şi mogul media acuzat mereu de conflicte de interese, a avut o relaţie dificilă cu presa, mai ales cu cea străină, pe care o considera tendenţioasă împotriva lui.

„Nu ştiu ce ar zice Berlusconi, de acolo de sus, despre această gaşcă de comunişti, cum ar spune el, care se mută în Palatul Grazioli”, a glumit luna trecută actuala şefă a guvernului italian, Giorgia Meloni, la o întâlnire cu jurnalişti străini.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O jurnalistă din Italia a fost reținută de poliția din Teheran chiar în timp ce se îndrepta spre aeroport. De cât timp este în detenție

„Ne-a costat un miliard de euro și a ajuns adăpost de câini”. Centrele de migranți deschise de Italia în Albania sunt goale

Celebra Fontana di Trevi s-a redeschis pentru public, după trei luni de restaurare

VIDEO Imagini revoltătoare în Italia: Primul gol marcat de strănepotul lui Mussolini în Serie B a fost sărbătorit cu salutul nazist

Partenerii noștri