Live

O aplicaţie destinată urmăririi cazurilor de COVID-19, aprobată în Italia, însă utilizarea ei nu e obligatorie

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Guvernul italian a aprobat utilizarea unei aplicaţii pentru telefonul mobil destinate urmăririi contactelor cu persoanele diagnosticate cu noul coronavirus, potrivit Agerpres.

Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni a cabinetului de miniştri miercuri seara, a anunţat guvernul italian într-un comunicat.

Utilizarea aplicaţiei, cunoscută sub numele de "Immuni", nu va fi obligatorie, însă oficialii afirmă că va fi eficientă numai dacă cel puţin 50% din populaţie o descarcă.

Aplicaţia permite unui utilizator care a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus să avertizeze persoanele cu care a fost în contact prin intermediul unui mesaj anonim.

Pentru a asigura confidenţialitatea, "Immuni" nu va folosi tehnologia de geolocalizare, ci va detecta telefoanele mobile din apropiere prin Bluetooth, care, prin urmare, ar trebui să fie întotdeauna pornit.

Guvernul a declarat că persoanele care refuză să folosească aplicaţia nu vor fi penalizate şi a precizat că numai instituţiile publice sau cele controlate de stat vor stoca şi gestiona datele din aplicaţie.

Potrivit informaţiilor apărute în mass-media, aplicaţia ar trebui să fie gata până la jumătatea lunii mai.

Vittorio Colao, un fost director executiv al Vodafone şi şeful unui grup consultativ al guvernului privind planurile de ieşire din carantină, a declarat că "este important (ca aplicaţia) să fie lansată până la sfârşitul lunii mai".

"Dacă toată lumea sau aproape toată lumea o va avea până la vară va fi bine, altfel nu va fi de mare folos", a afirmat Colao pentru Corriere della Sera.

Italia este una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, cu 27.682 decese şi 203.591 de cazuri de infectări cu COVID-19 raportate până miercuri.

Editor: I. I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer român de TIR a fost prins în Italia cu marfă furată, în valoare de 1 milion de euro

Hackeri pro-ruși au lansat un atac cibernetic împotriva Ministerului de Externe al Italiei și a aeroporturilor din Milano

O jurnalistă din Italia a fost reținută de poliția din Teheran chiar în timp ce se îndrepta spre aeroport. De cât timp este în detenție

„Ne-a costat un miliard de euro și a ajuns adăpost de câini”. Centrele de migranți deschise de Italia în Albania sunt goale

Partenerii noștri