Live

Numărul mașinilor electrice pe plan mondial continuă să crească rapid. Ce țară folosește cele mai multe

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

O creștere rapidă a avut loc cu privire la numărul vehiculelor electrice pe plan mondial, arată cele mai recente date ale Centrului de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului (ZSW) din Germania, transmite DPA.

La finalul anului trecut erau în circulaţie aproximativ 42 milioane de maşini cu motoare electrice, cu aproximativ 50% mai multe decât în 2022, mai relatează DPA, preluat de Agerpres. Cifra include vehiculele complet electrice, hibride plug-in şi maşinile electrice cu prelungitor de autonomie (Range Extender).

Potrivit centrul german de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului, 23,4 milioane de maşini electrice erau în China, mai mult de jumătate din stocul mondial. Pe următoarele locuri, la mare distanţă, se află Statele Unite, cu 4,8 milioane, Germania - 2,3 milioane, Franţa - 1,6 milioane şi Marea Britanie - 1,5 milioane.

Pe termen lung, este puţin probabil să nu mai domine China, creşterea în acest an fiind de 60%, mult mai solidă decât în alte state.

Pentru ca Germania să-şi îndeplinească obiectivele de electromobilitate, trebuie stimulată piaţa, a apreciat Andreas Püttner de la ZSW.

„Iniţiativa Guvernului german de a spori promovarea maşinilor electrice este doar un prim pas”, a mai oficialul ZSW.

Puttner a sugerat renunţarea la subvenţiile pentru vehiculele pe benzină şi motorină.

Anul trecut, cei mai mari producători de vehicule complet electrice şi hibride plug-in au fost firma chineză BYD (cu peste trei milioane), compania americană Tesla (cu 1,8 milioane) şi grupul german VW (cu un milion).

Pe locul şase se află BMW, cu aproximativ 570.000 unităţi, iar pe locul zece Mercedes.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incident misterios: mai multor spectatori li s-a făcut rău în timpul unui concert. Paramedicii veniți să îi ajute s-au îmbolnăvit și ei

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

Un înalt demnitar din China a fost executat. Ce acuzații i-a adus Curtea populară supremă

Mai scump decât avionul, dar mai „verde”, primul tren de mare viteză care leagă Berlinul de Paris a intrat în funcțiune

Partenerii noștri