Live

Motivul pentru care sute de pakistanezi au luat cu asalt un centru medical pentru a fi vaccinaţi cu serul AstraZeneca

Data publicării:
Sute de pakistanezi au luat cu asalt un centru medical pentru a fi vaccinaţi cu serul AstraZeneca. Foto: Profimedia

Sute de pakistanezi au luat cu asalt luni un centru de vaccinare din Islamabad şi au cerut să fie vaccinaţi, în condiţiile în care în Pakistan se înregistrează o penurie de seruri disponibile, chiar dacă numărul de contaminări cu noul coronavirus este în scădere, informează AFP.

Majoritatea celor care cereau să fie vaccinaţi erau pakistanezi ce lucrează peste hotare, mai ales în ţări din Golf, precum Arabia Saudită. Aceste persoane au nevoie să fie vaccinate cu serul AstraZeneca, greu de găsit în Pakistan, pentru a fi autorizate să plece şi să lucreze în aceste ţări.

Aproape 12 milioane de pakistanezi au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză, dintr-o populaţie de 220 de milioane de locuitori, majoritar cu vaccinurile chineze Sinopharm şi Sinovac.

Însă majoritatea ţărilor din Golf cer ca lucrătorii străini să fie vaccinaţi cu serurile AstraZeneca sau Pfizer, pe care Pakistanul le procură cu mare dificultate.

Milioane de pakistanezi lucrează peste hotare, iar banii pe care ei îi trimit acasă sunt o parte esenţială din economia şi rezervele în valută ale Pakistanului.

Sutele de persoane care au luat luni cu asalt centrul de vaccinare au spart uşile

Sutele de persoane care au luat luni cu asalt centrul de vaccinare au spart uşile pentru a intra. Cu toate acestea, un responsabil al poliţiei, Farooq Amjad Buttar, a încercat să minimalizeze incidentul: Aceasta nu este nici manifestaţie, nici atac, a spus el, potrivit Agerpres.

În iunie, Pakistanul a primit 1,2 milioane de doze din vaccinul suedezo-britanic AstraZeneca prin programul COVAX al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Până acum, Pakistanul a fost relativ cruţat de pandemia de COVID-19, cu doar 22.000 de decese înregistrate oficial, număr mic raportat la populaţie şi comparativ cu alte ţări.

Numărul de contaminări şi de decese a scăzut în ultimele săptămâni, iar restricţiile privind adunările publice au fost relaxate, programul magazinelor a fost prelungit şi unele şcoli au fost redeschise.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

14 persoane au murit în Pakistan, după ce autobuzul cu care se întorceau de la o nuntă a căzut în râu. Mireasa, singura supravețuitoare

Restricții ca în pandemia de COVID-19 din cauza poluării, în Pakistan. Copiii sunt cei mai expuși la bolile generate de smog

Școli închise din cauza poluării „fără precedent”. Orașul din Pakistan unde copiii nu mai pot merge la cursuri

Şase răniţi, între care patru copii, într-un atac asupra unui centru de vaccinare din Gaza (OMS)

Partenerii noștri