Live

Moment istoric. Papa Francisc: Parteneriat civil pentru persoanele de același sex. „Sunt copiii Domnului și au dreptul la familie”

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc Foto: Profimedia Images

Într-o declarație revoluționară pentru Biserica Catolică, Papa Francisc a anunțat că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a Vaticanului în această privință, dar și cu cea a predecesorilor săi, relatează Agenția Catolică de Știri (Catholic News Agency) care citează un documentar difuzat pentru prima oară miercuri, la Roma.

„Homosexualii au dreptul să fie parte a unei familii. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie alungat sau să fie făcut să sufere din această cauză”, a declarat Papa Francisc în acest documentar, vorbind despre abordarea sa în ce privește grija pastorală a Bisericii Catolice față de comunitatea LGBT.

Papa a spus apoi, clar, că se referă la implementarea prin lege a parteneriatului civil: „Trebuie să creăm o lege a parteneriatului civil. În acest fel, ei vor avea protecția legii. Eu m-am implicat în susținerea unor astfel de legi”.

Papa a discutat despre parteneriatul civil în documentarul „Francesco”, care a avut premiera în 21 octombrie, ca parte a Festivalului de Film de la Roma. Documentarul prezintă abordarea Papei în legătură cu mai multe probleme sociale importante – în vorbele Suveranului Pontif, problemele „celor care se află la periferiile existențiale” – migranți, refugiați, săraci, dar și probleme precum rolul femeilor în societate, dar și atitudinea catolicilor asupra celor care se identifică ca membri ai comunității LGBT.

Editor : A.V.D

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Joe Biden va face un turneu în Europa înainte de a pleca de la Casa Albă. Cu cine se va întâlni liderul de la Washington

Papa Francisc dezvăluie că a fost ținta unui atentat sinucigaș. Când a avut loc incidentul

Papa Francisc critică dur băncile italiene: „Când sectorul financiar îi calcă în picioare pe oameni, favorizează inegalităţile”

Partenerii noștri