Misterul unui bărbat găsit mort, la marginea unui drum, elucidat după 40 de ani. Informația vitală obținută de polițiștii din Florida
După 40 de ani, polițiștii americani au reușit să stabilească identitatea unui bărbat găsit mort în apropierea unui drum rural puțin circulat din Palm Beach, Florida.
Anchetatorii au anunțat săptămâna aceasta că rămășițele găsite în 1984 îi aparțin lui Joseph W. Newman, identitatea fiind stabilită în urma unor analize ADN și a unor tehnici criminalistice de ultimă generație, potrivit The Independent.
Newman a fost văzut ultima dată în viață în primăvara anului 1983, după ce a plecat din New Jersey și s-a stabilit în Florida. El a locuit pentru perioade scurte în Bal Harbour și Kendall, în comitatul Miami-Dade, după care a dispărut fără urmă.
Pe 3 februarie 1984, rămășițe umane au fost găsite de un bărbat care căuta doze de aluminiu de-a lungul canalului New River, la câțiva metri de o autostradă. Cadavrul era legat și parțial îmbrăcat. Polițiștii au stabilit atunci că victima fusese ucisă.
După decenii întregi în care nu s-a știut nimic despre victimă, autoritățile au folosit o tehnologie avansată care a dus la stabilirea identității, comparând ADN-ul lui Newman cu cel al unei rude îndepărtate. Speră acum să-l găsească pe autorul crimei.
„Cu siguranță că este o omucidere”, a spus detectivul G.F. Radford.
Ancheta va începe cu identificarea tuturor persoanelor cu care Newman a avut vreo legătură. Polițiștii au aflat că un anume Jamie, care avea în anii 1980 în jur de 30 de ani, era un apropiat al lui Newman și, în același timp, una dintre persoanele care l-a văzut înainte de dispariție. Au mai aflat că Jamie era un bărbat „musculos”, „care se lăuda că este jucător de fotbal”, astfel că anchetatorii sunt încrezători că-l vor găsi.
Anchetatorii au anunțat că oferă și o recompensă de 3.000 de dolari pentru informații despre uciderea lui Newman.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News