Live

Video Misterul mormintelor japoneze mai mari decât piramidele din Egipt, dar unde accesul vizitatorilor este strict interzis

Data actualizării: Data publicării:
Mormântul Daisen din Japonia. Sursa: captură BBC

Deși uriașele morminte din orașul japonez Sakai au fost incluse recent în Patrimoniul Mondial UNESCO, se știu prea puține lucruri despre aceste monumente. Iar guvernul japonez nu se grăbește să dezlege misterul lor. Dimpotrivă, le ține sub lacăt și nu permite nici accesul cercetătorilor, relatează BBC.

Se spune că, pentru a construi mormintele Kofun, oamenii au muncit ziua, iar noaptea lucrau zeii. Vechi de peste 1.600 de ani, acestea sunt mai mult decât morminte, sunt monumente menite să demonstreze puterea politică. De aceea au stârnit imaginația oamenilor.

Peste 20.000 de morminte Kofun au fost construite în Japonia între secolele 3 și 6. Aproximativ 50 pot fi văzute și astăzi în orașul Sakai din regiunea Osaka.

În ciuda dimensiunii lor – unele sunt mai mari ca întindere decât piramidele din Egipt, se știe prea puțin despre aceste morminte.

Mormântul Daisen este deosebit din cauza dimensiunilor sale. În Osaka există terenul de baseball Koushien, care e de 12 ori mai mic decât acest Kofun. Ca suprafață, e mai mare decât piramidele din Egipt.

Se estimează că acest mormânt al împăratului Nintoku a fost construit cu ajutorul a 2.000 de muncitori, iar lucrarea a durat 15 ani și 8 luni, spune Hiroshi Kaibe, curator al muzeului din Sakai.

„Multe din mormintele Kofun nu au făcut obiectul lucrărilor de excavare, de aceea nu știm ce e înăuntru. Se crede că cele mai mari morminte conțin rămășițele „celor mai măreți oameni” ai acelor vremuri. Dar nu le cunoaștem numele”, spune Izumi Tachibana, curator al muzeului din Sakai.

„În ceea ce privește mormântul Daisen, în documentele vechi se precizează că „printre 5 regi doarme împăratul Nintoku”, dar acestea au fost scrise la câteva sute de ani după ce mormântul a fost construit. De aceea, încă se dezbate și în ziua de azi dacă împăratul a fost cu adevărat îngropat acolo”, a adăugat ea.

„Nu era doar un deal făcut din pământ. Avea 3 niveluri. Figurine din lut numite Haniwa erau plasate pe suprafața plată, pe toate nivelurile”, spune Hiroshi Kaibe.

Se estimează că aproximativ 29.000 de astfel de figurine au fost plasate pe mormântul Daisen. Figurinele de lut reprezentau armuri, case sau căști.

„În ceea ce privește forma de gaura cheii a acestor morminte, principala ipoteză pare să fie aceea că, inițial, mormintele erau circulare, iar în jurul lor au fost săpate șanțuri. Astfel, interiorul și exteriorul erau separate, dar o parte a șanțului lega mormântul de exterior, pentru a permite circulația oamenillor. Așadar, scopul inițial a fost accesul în mormânt, dar această formă s-a păstrat. Asta e teoria”, spune Noriyuki Shirakami, istoric.

În ciuda interesului stârnit de mormintele Kofun, vizitarea acestora este strict interzisă. Nici arheologii și cercetătorii nu au acces peste tot. Aceste restricții au dus la speculații că mormintele pot ascunde secrete rușioase ale trecutului imperial al Japoniei.

A apărut și o teorie a conspirației care spune că o structură asemănătoare există pe planeta Marte.

„Motivul pentru care vizitatorii nu pot intra în Kofun este conservarea. Poate că așa e doar în Japonia, dar pentru noi mormintele sunt sacre. De aceea nu trebuie să le stricăm. Nu se fac săpături pentru că vrem să le protejăm. Poate în viitor vom avea tehnologii mai avansate care ne pot ajuta să aflăm mai multe informații fără să distrugem mormintele”, spune Izumi Tachibana.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Încercarea primei companii nipone de lansa sateliți în spațiu s-a soldat cu un imens eșec. Cât a durat zborul rachetei Kairos

O vâltoare veche din Maramureș a fost salvată cu o tehnică japoneză. Meșterii, impresionați de „mașina de spălat” a naturii

Program scurt sau săptămâna de lucru de patru zile la Tokyo, pentru a crește natalitatea și timpul petrecut în familie

Sake, „darul divin” al Japoniei, a fost inclus de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității

Partenerii noștri