Live

Mai mulți adolescenți din Napoli au forțat un echipaj medical de pe ambulanță să acorde ajutor prietenului lor

Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Un grup de adolescenţi din Napoli, Italia a pătruns în secţia de urgenţă a unui spital şi a forţat personalul medical să pornească serviciul de ambulanţă pentru a oferi ajutor urgent prietenului lor, scrie MEDIAFAX.

Grupul format exclusiv din băieţi a pătruns în camera de urgenţă a spitalului din Loreto Mare, din Napoli, Italia şi a forţat personalul medical să conducă ambulanţa până într-un cartier din apropiere pentru a acorda îngrijiri de urgenţă unui prieten.

Incidentul a fost relatat de medici pe reţelele de socializare, în scopul de a atrage atenţia asupra violenţelor cu care se confruntă personalul medical. Potrivit declaraţiilor medicilor, în momentul în care ambulanţa ajuns în locul indicat, autovehiculul medical fost înconjurat de mai multe persoane ostile.

Personalul medical a fost condus către un tânăr de 16 ani care suferise o entorsă la genunchi, afecţiune care nu necesită intervenţie de urgenţă.

Deşi medicii au încercat să explice celor prezenţi că situaţia băiatului nu necesită spitalizare, ei au fost ameninţaţi. Medicii au oferit tânărului îngrijiri la faţa locului, iar conflictul a fost aplanat.

"Atunci când nu este posibil să existe echipaje de Poliţie în camera de urgenţă, unităţi militare ar putea ajuta controlarea cazurilor de violenţă asupra personalului sanitar." a declarat Manuel Ruggiero, preşedintele şi fondatorul unei asociaţii care se ocupă cu prevenirea violenţelor asupra personalului din domeniul medical.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scene incredibile în Italia. Un bărbat a încercat să fure mașina unei șoferițe care era blocată în trafic. Cum a reușit să scape femeia

O fetiţă de 4 ani şi fratele ei, de 6 ani, au murit după ce o clădire s-a prăbuşit în apropiere de Napoli

Cutremur în zona supervulcanului Campi Flegrei din Italia. Acesta a fost resimțit în mai multe regiuni din Napoli

O pasarelă de legătură a unui bloc din Napoli s-a prăbușit. Un om a murit, alți 7 sunt răniți

Partenerii noștri