Live

Japonia cere o reformă a ONU: „Credibilitatea” organizaţiei este pusă sub semnul întrebării

Data actualizării: Data publicării:
Premierul nipon, Fumio Kishida, a cerut, marţi, o reformă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Foto: Profimedia

Premierul nipon Fumio Kishida a cerut marţi o reformă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, după ce acest organism a fost blocat de Rusia şi nu a mai putut să reacţioneze în faţa invaziei acesteia în Ucraina, relatează EFE.

„Credibilitatea” organizaţiei este pusă sub semnul întrebării în urma agresiunii pe care Rusia, ţară cu statut de membru permanent şi drept de veto în Consiliul de Securitate, a declanşat-o împotriva Ucrainei”, a subliniat Kishida în discursul său rostit în faţa Adunării Generale a ONU.

„Noi, statele membre ale ONU, trebuie să acţionăm pentru a restabili credibilitatea organizaţiei”, a afirmat premierul Japoniei, ţară care aspiră de decenii la un statut de membru permanent în cadrul celui mai înalt organism decizional al Naţiunilor Unite.

La ora actuală, Tokyo vede în războiul din Ucraina un nou argument în favoarea acestei reforme a Consiliului de Securitate, pronunţându-se pentru iniţierea unor negocieri aprofundate pentru ca în cele din urmă acest obiectiv să fie realizat.

În discursul său, Kishida a calificat invazia Rusiei în Ucraina ca un factor ce destabilizează fundamentele ordinii mondiale şi a subliniat că statul de drept, nu coerciţia prin forţă, ar trebui să prevaleze, potrivit Reuters.

„Invazia Rusiei în Ucraina este o conduită care calcă în picioare filozofia şi principiile Cartei ONU... Nu ar trebui să fie niciodată tolerată”, a afirmat Kishida.

În plus, el a acuzat Rusia că ameninţă cu utilizarea armei nucleare, ceea ce consideră drept „absolut inacceptabil”.

„Trebuie să facem în aşa fel încât să ne asigurăm că Nagasaki rămâne ultimul loc care a suferit un bombardament atomic”, a subliniat premierul nipon, el însuşi originar din Hiroshima, primul oraş supus vreodată unui bombardament atomic.

Rusia a invadat la 24 februarie Ucraina, iar la scurt timp preşedintele Vladimir Putin a făcut să crească indirect probabilitatea unui atac nuclear, prin plasarea în stare de alertă a dispozitivului Rusiei de descurajare nucleară.

Luna trecută, un diplomat rus a declarat la ONU că evenimentele din Ucraina nu justifică folosirea de către Rusia a armelor nucleare, dar Moscova ar putea decide utilizarea arsenalului său nuclear ca răspuns la o „agresiune directă” a ţărilor NATO în contextul acestei invazii.

„Ameninţarea cu arme nucleare, aşa cum a făcut Rusia de această dată, darămite utilizarea lor, reprezintă pericole serioase la adresa păcii şi siguranţei comunităţii internaţionale şi nu vor fi niciodată acceptate”, a insistat Kishida, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, el s-a referit la tensiunile cu Coreea de Nord şi a dat asigurări că Japonia este pregătită să participe la un dialog pe „probleme de interes reciproc”.

„Sunt hotărât să mă întâlnesc cu preşedintele Kim Jong-un fără niciun fel de condiţie prealabilă”, a spus el.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri