Live

India pregăteşte tabere de detenţie pentru cetăţenii săi musulmani

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Yawar Nazir/ Getty Images

Peste 4 milioane de cetăţeni ai Indiei, majoritatea musulmani, ar putea fi declaraţi migranţi străini, în condiţiile în care guvernul indian adoptă o serie de măsuri ultra-naţionaliste hinduse care pun sub semnul întrebării tradiţiile pluraliste ale ţării şi încearcă să redefinească ce înseamnă să fii indian, informează The New York Times.

Vânătoarea de migranţi se desfăşoară în Assam, o regiunea săracă din apropierea graniţelor cu Myanmar şi Bangladeş. Mulţi dintre cei cărora le este pusă sub semnul întrebării cetăţenia sunt născuţi în India şi s-au bucurat până acum de drepturile care derivă din această calitate, precum dreptul de a vota.

Acum, autorităţile indiene dezvoltă rapid „tribunale ale migranţilor” şi plănuiesc să construiască tabere de detenţie. Sute de oameni au fost arestăţi sub suspiciunea că sunt migranţi străini, inclusiv un veteran musulman în Armata Indiei.

Activiştii pentru drepturile omului şi avocaţii spun că incertitudinea şi suferinţa cauzate de faptul că au fost puşi pe o astfel de listă preliminară, dar şi probabilitatea de a ajunge în închisoare îi face pe mulţi dintre cei vizaţi de aceste măsuri să se sinucidă.

Dar partidul de guvernământ al prim-ministrului indian Narendra Modi nu renunţă. În schimb, şi-a luat angajamentul de a continua această campanie şi de a o răspândi şi în alte părţi ale Indiei, după ce Modi a câştigat în mod categoric alegerile din mai.

Membrii minorităţii musulmane din India devin din ce în ce mai temători în fiecare zi. În urmă cu mai puţin de două săptămâni, Modi a abrogat unilateral calitatea de stat a singurei regiuni cu o majoritatea musulmană din India, Jammu şi Kashmir, eliminând practic autonomia acesteia şi transformându-l într-un teritoriu guvernat direct de guvernul federal, fără a-i consulta pe liderii locali din zonă, mulţi dintre care au fost şi arestaţi în săpămânile care au urmat.

Toţi cei 33 de milioane de rezidenţi ai Assam trebuie să dovedească cu acte că ei, părinţii sau bunicii lor au fost cetăţeni indieni înainte de 1971, an în care Bangladeşul şi-a declarat independenţa. Acest lucru nu este uşor – multe dintre familii caută frenetic acte de proprietate vechi de decenii sau certificate de naştere deteriorate de timp.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Google Maps, acuzat după moartea a trei bărbați care au folosit serviciul de navigație ca să ajungă la o nuntă în India

Partenerii noștri