Icoana ținută de o bătrână în bucătărie a fost vândută cu 24 de milioane de euro
Un tablou al pictorului italian Cimabue, realizat acum mai mult de șapte sute de ani, și ținut până de curând în bucătăria unei femei care nu avea idee de valoarea acestuia a fost vândut la licitație cu peste 24 de milioane de euro.
„Hristos umilit” este o icoană realizată în tempera pe bază de ou şi fundal din aur pe o planşă din lemn de plop. Capodopera a fost descoperită întâmplător, în casa unei femei din Franța care nu îi cunoștea valoarea.
Nu se știe cine va fi noul proprietar. La licitație au particpat și trei muzee. Este, de altfel, pentru prima dată, în ultimele decenii, când un tablou de Cimabue este scos la licitaţie.
În momentul în care a fost descoperit autorul tabloului, acesta era estimat la o sumă cuprinsă între 4 şi 6 milioane de euro.
Cenni di Pepo, numit Cimabue, a trăit între 1272-1302 și este una dintre cele mai mari figuri ale artei pre-reanscentiste. Pictorul florentin a deschis calea pentru alți pictori italieni celebri, cum ar fi Giotto.
Cum a fost descoperită capodopera
Proprietara tabloului, o bătrână din Compiegne, la nord de Paris, a adus tabloul în atenţia casei de licitaţii Actéon din Compiegne, care l-a trimis pentru expertiză la cabinetul Turquin, dar familia a crezut mereu că este vorba despre o simplă icoană.
O țineau în bucătărie, deasupra plitei, și niciodată nu s-au gândit că ar avea o mare valoare.
Cu ajutorul tehnicii reflectografiei cu infraroşu a fost pusă în evidenţă o stare de conservare excelentă, a precizat maestrul Eric Turquin, care e estimat că „atribuirea nu este subiect de controversă întrucât este evidentă după compararea cu alte tablouri cunoscute ale acestuia, fiind vorba despre aceeaşi mână”. Liniile punctate, stilul, ornamentele, totul indică identitatea pictorului, potrivit expertului.
Editor web: Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News