Live

Guvernul SUA le spune americanilor să se pregătească de o Apocalipsă Zombi

Data actualizării: Data publicării:
Apocalipsa Zombi. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Te afli pe stradă iar în jurul tău roiesc hoarde de zombi care, cu mişcări greoaie, clefăie cu braţele întinse în căutarea prăzii. Pentru a supravieţui, tot ce trebuie să faci este să urmezi un set de instrucţiuni clare stabilite de către autorităţi. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA a inițiat o campanie neconvențională care, sub pretextul unei Apocalipse Zombi, oferă sfaturi americanilor referitoare la pregătirea pentru dezastre, în general.

„Puteţi râde acum, dar atunci când se va întâmpla, veţi fi foarte bucuroşi că aţi citit asta. Şi da, poate că în acest fel veţi învăţa ceva despre cum să fiţi cu adevărat pregătiţi într-o situaţie de urgenţă din viaţa reală”, se arată într-un mesaj postat pe pagina Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), o agenţie federală a Departamentului de Sănătate Publică al Statelor Unite.

La capitolul „Campanii” ale Centrului pentru Pregătire şi Răspuns de pe site-ul instituţiei, există şi o secţiune dedicată special Apocalipsei Zombi, creată încă din anul 2011.

Recent, în plină pandemie de COVID-19, CDC a decis să actualizeze secţiunea de dedicată pregătirilor împotriva acestui „pericol”, informează USA Today.

Kit de supravieţuire, plan de urgenţă, loc de adunare cu familia

CDC precizează că, indiferent dacă vorbim despre o Apocalipsă Zombi, un uragan, cutremur sau o pandemie de coronavirus, cel mai important lucru este ca fiecare cetăţean să aibă un kit de supravieţuire în propria casă.

Trusa de supravieţuire trebuie să conţină apă potabilă (echivalentul a cel puţin 2 litri pe zi pentru fiecare persoană, rezerve de hrană (preferabil neperisabilă), medicamente, articole sanitare, acte, cuţit, bandă adezivă, radio cu baterii etc.

Următorul lucru de pe listă îl reprezintă întocmirea unui plan de urgenţă: locurile în care vă puteţi adăposti, pe cine să sunaţi, unde puteţi pleca la nevoie.

Fă-ţi o trusă de supravieţuire. Fă-ţi un plan. Fii pregătit

Cetăţenii trebuie astfel să identifice, în primul rând, principalele pericole sau dezastre naturale cu care se pot confrunta în zona în care locuiesc: poate fi vorba despre cutremure ori uragane, nu neapărat o invazie zombi. Ei trebuie să stabilească astfel din timp un plan de evacuare şi un loc de adunare al familiei în caz de dezastru.

CDC prezintă inclusiv măsuri de urmat de către profesori în situaţii de urgenţă.

„Pandemia de coronavirus a schimbat complet modul de gândire al oamenilor”

Experţii în supravieţuire dar şi medicii au salutat această campanie a Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.

„Mi se pare o chestie formidabilă”, a declarat medicul John Sellick, profesor al Şcolii de Medicină şi Ştiinţe Biomedicale al Universităţii din Buffalo. „După cum am văzut în cazul pandemiei de coronavirus, pregătirea în caz de dezastre joacă un rol crucial”.

„E ceva genial”, a declarat, pentru Yahoo Life, Cheryl Nelson instructor pentru pregătirea împotriva dezastrelor, certificat de FEMA - Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă. „În mod clar, este o campanie care atrage atenţia şi care se foloseşte de umor pentru a-i determina pe oameni să facă din timp pregătiri”.

„Anul 2020 a făcut posibil ceva ce părea imposibil până acum: a schimbat complet modul de gândire al oamenilor şi i-a făcut să se gândească: Uau, dacă trăim acum într-o plină pandemie, ce mai poate urma? Zombi? Poate că ar fi bine să mă pregătesc”, a spus Nelson.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri