Live

Germania a abrogat o lege a avortului care data din perioada nazistă

Data actualizării: Data publicării:
Parlamentul german a abrogat o prevedere legală referitoare la avort care data din perioada nazistă. Foto: Profimedia Images

Parlamentul german a abrogat vineri o lege datând din perioada nazistă care limita informaţiile despre avort şi condusese la condamnarea mai multor medici ginecologi, informează France Presse.

Este vorba despre controversatul paragraf 219a din Codul Penal, adoptat în 1933 la scurt timp după ce Adolf Hitler şi-a arogat puteri depline, care interzicea „publicitatea” pentru întreruperea voluntară a sarcinii.

Astfel, medicii care detaliau ce metode de avort foloseau riscau „până la doi ani de închisoare sau amendă”.

Partidele actualei coaliţii guvernamentale - social-democraţii (SPD), Verzii şi Liberalii (FDP) - au votat pentru eliminarea acestei interdicţii, în timp ce creştin-democraţii (CDU) şi extrema dreaptă (AfD) au votat împotrivă, informează Agerpres.

„Este timpul” să abolim această legislaţie, a susţinut ministrul liberal al justiţiei, Marco Buschmann, în cadrul dezbaterilor parlamentare. El a considerat că este „absurd” şi „din alte timpuri” că „toţi trolii şi conspiraţioniştii” să poată vorbi despre avort, dar medicii să nu aibă dreptul să informeze corect publicul.

Până în prezent, medicii germani care furnizau informații despre avort erau amendați, conform prevederilor fostei legi naziste

Legea votată vineri va face posibilă şi anularea condamnărilor la amenzi aplicate în ultimii ani medicilor care au furnizat informaţii despre avort pe site-ul lor.

Printre practicienii urmăriţi penal se numără şi Kristina Hänel, medic generalist din Giessen (vest), care a devenit „imaginea” luptei pentru abrogarea acestei prevederi după ce a fost condamnată la o amendă de 6.000 de euro.

În iunie 2019, Bettina Gaber şi Verena Weyer, doi medici ginecologi berlinezi, au fost amendate fiecare cu câte 2.000 de euro din acelaşi motiv.

În acest context, medicii au preferat să elimine toate informaţiile pe această temă de pe site-urile lor şi au refuzat să apară în listele de planning familial furnizate.

Deşi vârf de lance al luptei pentru drepturile femeilor în anii 1970, avortul rămâne o practică presărată cu dificultăţi în Germania.

O femeie care doreşte să facă avort în primele 12 săptămâni de sarcină trebuie să participe la o consultaţie obligatorie într-un centru autorizat. Obiectivul acestui interviu este „de a încuraja femeia să-şi continue sarcina”, potrivit legiuitorului.

Cu excepţii (punerea în pericol a vieţii mamei, violul etc.), avortul, al cărui cost poate ajunge la câteva sute de euro, nu este decontat de casele de asigurări de sănătate.

Aproximativ 100.000 de avorturi sunt efectuate în fiecare an în Germania, dar tendinţa a fost în scădere în ultimii ani.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Partenerii noștri