Live

Furie în China după ce un chirurg a fost filmat lovindu-și pacientul cu pumnul în cap în timpul operației

Data actualizării: Data publicării:
Un chirurg a fost filmat lovindu-și pacientul cu pumnul în cap în timpul operației FOTO: captură video Weibo

Autoritățile chineze anchetează un spital în urma unui incident în care un chirurg și-ar fi lovit cu pumnul pacientul chiar în momentul operației.

Scena revoltătoare a fost filmată, iar clipul a ajuns în cele din urmă pe rețelele sociale chineze săptămâna aceasta și s-a viralizat, potrivit BBC.

Aier China, rețeaua medicală din care face parte spitalul, l-a suspendat pe chirurg și l-a demis pe directorul general al spitalului în care a avut loc incidentul, în 2019.

În filmare se vede cum medicul își lovește de trei ori cu pumnul în cap pacientul, în timp ce îl oprerează la ochi.

Aier China, un lanț de spitale oftalmologice, a precizat că incidentul a avut loc în timpul unei intervenții în spitalul din Guigang, un oraș din sud-vestul Chinei.

Persoana care a primit un astfel de tratament din partea medicului era o femeie de 82 de ani și „în timpul intervenției chirurgicale, din cauza anesteziei locale, pacienta era neliniștită”. Ea și-a mișcat capul și globii oculari de mai multe ori, se mai precizează în declarația spitalului.

Întrucât pacienta cunoștea doar un dialect local și nu părea să înțeleagă avertismentele medicului formulate în mandarină, chirurgul „a tratat pacientul cu duritate, într-o situație de urgență”. Autoritățile locale spun că pacienta a avut vânătăi pe frunte în urma incidentului.

După operație, conducerea spitalului și-a cerut scuze pentru incident și a plătit o compensație de 500 de yuani, adică 70 de dolari, a spus fiul pacientei pentru presa locale. El a mai precizat că mama lui nu mai vede acum cu ochiul stâng, însă nu știe dacă din cauza agresiunii sau operației.

Aier China a menționat că spitalul nu a raportat incidentul la sediul central. Joia aceasta a anunțat că l-a demis pe directorul general al spitalului Guiyang și l-a suspendat pe chirurg.

Deși toată povestea s-a petrecut în decembrie 2019, a intrat în atenția publică abia săptămâna aceasta, după ce un medic chinez renumit, Ai Fen, a distribuit online imagini de pe camera din sala de operații. Imaginile au fost postate pe contul personal de Weibo, urmărit de peste 2 milioane de persoane.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri