Live

Fost gardian al unui lagăr nazist, trimis în judecată la vârsta de 100 de ani. El este acuzat de complicitate la peste 3.500 de crime

Data publicării:
Prizonieri în lagărul de concentrare Sachsenhausen, 1938. Foto: Profimedia

Un fost gardian al unui lagăr de concentrare nazist, în vârstă de 100 de ani, va fi judecat de un tribunal din Germania pentru complicitate la 3.518 crime, au anunțat procurorii, potrivit The Guardian. Medicii au eliberat un certificat prin care atestă că bătrânul este „apt” să facă față unui proces, în ciuda vârstei înaintate.

Suspectul este acuzat că de „bună voie și în cunoștință de cauză” a asistat la uciderea prizonierilor în lagărul  Sachsenhausen din Oranienburg, la nord de Berlin, între 1942 și 1945.

El este acuzat de complicitate la „uciderea prizonierilor de război sovietici de către plutonul de execuție, în 1942” și de omorârea prizonierilor „folosind gaz otrăvitor Zyklon B”.

Acuzatul, al cărui nume nu a fost făcut public din cauza legii germane a protejării intimității, trăiește în statul Brandenburg, în afara Berlinului, potrivit presei locale.

Thomas Walther, avocat al victimelor în acest dosar, a declarat că „mai mulți reclamanți sunt la fel de bătrâni ca acuzatul și așteaptă să fie făcută dreptate”.

Lagărul Sachsenhausen a fost înființat în 1936, fiind primul lagăr nou după ce Adolf Hitler a cedat controlul lagărelor de concentrare cître SS.

Peste 200.000 de oameni au fost închiși la Sachsenhausen între 1936 și 1945. Zeci de mii de deținuți au murit de foame, boli, muncă forțată, dar și în urma experimentelor medicale și a operațiunilor sistematice ale SS de a împușca, spânzura și gaza deținuți.

Numărul exact al celor uciși variază: cea mai mare valoare vehiculată este de 100.000, însă cercetătorii fenomenului sunt de părere că 40.000 - 50.000 este mai aproape de realitate.

În primii ani, cei mai mulți deținuți de la Sachsenhausen erau prizonieri politici sau infractori, dar și membri ai Martorilor lui Iehova și persoane gay. Primul grup mare de prizonieri evrei a fost adus în 1938, după Noaptea de Cristal.

În timpul războiului, lagărul a fost mărit pentru a primi și prizonieri de război sovietici, care au fost uciși cu miile, dar și alți deținuți.

La fel ca și în alte lagăre, prizonierii evrei au fost victimele unor tratamente deosebit de dure, iar cei mai mulți care au rămas în viață până în 1942 au fost trimiși în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General rus, acuzat în lipsă de crime de război în Ucraina, pentru un atac cu rachete în care au murit civili

Țările G7 anunţă că îşi „vor respecta obligaţiile respective” privind mandatul de arestare emis de CPI pe numele lui Netanyahu

Cel puțin trei jurnalişti au fost ucişi într-un atac israelian asupra unui complex pentru presă din sudul Libanului

Un opozant al lui Netanyahu îi îndeamnă pe soldații IDF să nu respecte ordinele care pot duce la crime de război în Gaza

Partenerii noștri