Live

Live Text Lovitură de stat în Sudan. Civili uciși în confruntările dintre armata sudaneză și forțele paramilitare

Data actualizării: Data publicării:
Bombardamente în capitala Sudanului. Forțele paramilitare susțin că au reușit o contralovitură de stat. Foto: Profimedia

Gruparea Rapid Support Forces (RSF) din Sudan anunța sâmbătă dimineața că a preluat controlul palatului prezidenţial, reşedinţa şefului armatei şi aeroportul internaţional Khartoum, într-o tentativă de lovitură de stat, potrivit Reuters. Cel puțin trei persoane au murit și alte zece au fost rănite în urma confruntărilor dintre armata sudaneză și forțele paramilitare, a transmis Sindicatul Medicilor din Sudan, relatează CNN. Între timp, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a cerut sâmbătă o „încetare imediată” a violenţelor. „Cerem părţilor beligerante să înceteze imediat orice violenţă”, a scris Blinken pe Twitter, afirmând că este „profund îngrijorat”.

Cel puțin trei morți și zece răniți în timpul loviturii de stat din Sudan

ACTUALIZARE 22:15 Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 au fost rănite în urma confruntărilor, în Sudan, relatează CNN. Sindicatul Medicilor din Sudan transmite că au murit trei civili în timpul ciocnirilor armatei sudaneze și a grupului paramilitar al Forțelor de Sprijin Rapid din apropierea capitalei Khartoum.

Doi civili au fost uciși pe Aeroportul Internațional Khartoum, potrivit unui raport făcut public sâmbătă după-amiază. Un alt civil a fost ucis și încă cinci au fost răniți cu muniție reală în orașul Al-Abayadh, din statul central Kordofan de Nord.

Între timp, Spitalul Fedail din centrul capitalei Khartoum a primit zeci de civili răniți și personal militar în ultimele câteva ore, au declarat surse medicale pentru CNN. Unii dintre răniți sunt în stare gravă, potrivit surselor.

Consiliul Central al Medicilor din Sudan îndeamnă cetățenii să evite să iasă în stradă, pe acoperișuri sau în spații deschise, pe măsură ce crește intensitatea violențelor. „Stați acasă în camere protejate de părțile laterale și de tavan și stați departe de ferestre”, a spus consiliul într-un comunicat sâmbătă.

Consiliul transmite că multe persoane au fost rănite deja. „Există un număr mare de răniți care sunt încă reținuți din cauza ciocnirilor. Facem apel la toate forțele să oprească imediat confruntările și să deschidă un pasaj sigur pentru răniți pentru a primi îngrijiri medicale”, se arată în comunicat.

Grupul a recomandat câțiva pași în cazul unei răni de foc, inclusiv mutarea oricui care a fost rănit departe de ferestre sau spații deschise și apăsarea directă pe o rană pentru a opri sângerarea.

VIDEO Un avion Saudia a fost lovit de gloanțe când se pregătea să decoleze din Khartoum, în timpul loviturii de stat

ACTUALIZARE 22:09 Un avion de pasageri al companiei Saudia, care se pregătea să decoleze din Sudan spre Arabia Saudită, a fost avariat sâmbătă, pe Aeroportul Internaţional Khartoum, în timpul ciocnirilor dintre armata sudaneză şi grupuri paramilitare, potrivit France24.

 Avionul a fost lovit de gloanţe când se pregătea de decolare, transmite compania. Toţi membrii echipajului şi pasagerii care se aflau la bordul aparatului de zbor au fost transportaţi nevătămaţi la ambasada Arabiei Saudite în Sudan.

De asemenea, un avion care zbura deasupra Sudanului s-a întors la locul de plecare şi toate celelalte zboruri din şi către Sudan ale Saudia au fost suspendate. Forţele de Sprijin Rapid (FSR), ale generalului Mohamed Hamdane Daglo, au anunţat sâmbătă că au preluat controlul asupra palatului prezidenţial al şefului armatei Abdel Fattah al-Burhane, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021.

Citește continuarea AICI

Antony Blinken cere încetarea imediată a violenţelor din Sudan

ACTUALIZARE 21:30 Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a cerut sâmbătă o „încetare imediată” a violenţelor în Sudan, unde au loc ciocniri violente, soldate cu moartea a cel puţin trei civili, între grupări paramilitare şi armată, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Cerem părţilor beligerante să înceteze imediat orice violenţă”, a scris Blinken pe Twitter, afirmând că este „profund îngrijorat”. Până în prezent niciun angajat al ambasadei americane la Khartoum nu a făcut o declaraţie.

Citește continuarea AICI

Știrea inițială

Forţele de Sprijin Rapid (FSR), ale generalului Mohamed Hamdane Daglo, au anunţat sâmbătă că au preluat controlul asupra palatului prezidenţial al şefului armatei Abdel Fattah al-Burhane, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021.

În al treilea „comunicat către popor” de la începutul dimineţii de sâmbătă, gruparea paramilitară a fostelor miliţii din Darfur afirmă că deţine „palatul prezidenţial, aeroportul din Khartoum, precum şi alte câteva baze din diferite provincii”.

De partea sa, armata sudaneză susţine că informaţiile difuzate de FSR sunt „minciuni” și susține că forțele aeriene execută lovituri împotriva FSR, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Armata dudaneză a anunţat că a lovit sâmbătă mai multe baze aflate sub controlul paramilitarilor la Khartoum. „Armata aerului sudaneză a distruse bazele Tiba şi Soba (la Khartoum) ce aparţin miliţiilor Forţei de Sprijin Rapid”, a indicat armata sudaneză într-un comunicat.

În capitala Khartoum se aud focuri de armă, iar martori spun că împușcături se aud și în localitățile apropiate. Un reporter Reuters a relatat că a văzut tunuri și vehicule blindate pe străzile capitalei, iar în zona cartierelor generale ale celor tabere se aud focuri de armament greu. În același timp, rapoarte venite din zona medicală spun că există răniți.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Franța a început evacuarea militarilor săi din Ciad, după peste 60 de ani de prezență în țara din Africa Centrală

Joe Biden a ațipit în timpul unei conferințe istorice cu liderii africani în Angola

O țară africană i-a ridicat o statuie lui Evgheni Prigojin, fostul lider Wagner ucis într-un accident aviatic

Misiune imposibilă pentru „omul de fier” al Rusiei: De ce a fost alungat din Africa misteriosul războinic propagandist al Moscovei

Partenerii noștri