Live

Filipine a ordonat evacuarea completă din apropierea vulcanului Kanlaon din cauza pericolului unei noi erupții

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Filipine a ordonat duminică unităţilor guvernamentale locale să finalizeze până luni evacuarea tuturor persoanelor aflate pe o rază de 6 km în jurul vulcanului Kanlaon, considerată zonă de pericol pe fondul intensificării activităţii vulcanice.

Vulcanul Kanlaon, care se află la graniţa dintre provinciile Negros Oriental şi Negros Occidental de pe insula Negros, din centrul Filipinelor, a erupt la 9 decembrie, expulzând un nor voluminos de cenuşă ce s-a înălţat la peste 4.000 de metri deasupra craterului, transmite agenţia Xinhua citată de Agerpres.

Ordinul, emis de Raul Fernandez, directorul Biroului de Apărare Civilă din regiunea administrativă Visayas de Vest, a cerut unităţilor guvernamentale locale din ambele provincii să finalizeze evacuarea până luni.

Ordinul a fost emis ca urmare a intensificării activităţii vulcanice, ceea ce a determinat autorităţile să acţioneze rapid pentru a proteja locuitorii de pericolele potenţiale.

Unii locuitori au refuzat, însă, să părăsească zona periculoasă, în pofida riscului unei noi erupţii. Rezidenţii care nu au fost încă evacuaţi sunt îndemnaţi să respecte ordinul pentru a evita orice risc asociat cu posibile erupţii, a avertizat Fernandez.

Vineri, preşedintele Ferdinand Romualdez Marcos a declarat că guvernul a evacuat în siguranţă peste 45.000 de locuitori din satele aflate în jurul vulcanului activ Kanlaon.

Marcos a precizat că executivul a vizat evacuarea a circa 84.000 de rezidenţi aflaţi pe o rază de 6 kilometri în jurul vârfului vulcanului.

Duminică, Institutul filipinez de vulcanologie şi seismologie a declarat că a continuat să detecteze cutremure şi gaze provenite din vulcan. Institutul a avertizat că această activitate ar putea semnala o nouă erupţie periculoasă.

Kanlaon, unul dintre cei mai activi 24 de vulcani ai ţării, a erupt ultima dată în iunie.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vicepreşedinta din Filipine, Sara Duterte, este vizată de o plângere pentru destituire

Incendiu masiv în Filipine. Cel puțin 2.000 de familii au rămas fără locuințe, după ce flăcările au distrus totul în doar opt ore

Amenințări cu moartea între liderii unei țări din Asia. „I-am spus să nu se oprească până nu îi omoară”

Fostul președinte filipinez recunoaște că a creat o „echipă a morții” în războiul său împotriva drogurilor. „Vă voi lichida pe toți”

Partenerii noștri