Live

Evadare ca-n filme în Paraguay. 100 de deținuți au fugit după ce au reușit să sape un tunel

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

O sută de deţinuţi, majoritatea membri ai celei mai mari bande de traficanţi de arme şi droguri din Brazilia, au evadat duminică dintr-o închisoare din Paraguay printr-un tunel, aparent săpat cu complicitatea unor gardieni, au anunţat autorităţile.

Evadarea din închisoarea Pedro Juan Caballero, situată la graniţa cu Brazilia, „a avut loc duminică dimineaţă printr-un tunel” săpat de deţinuţi, a anunţat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Elena Andrada, citată de AFP.

Aceştia sunt aproximativ o sută de prizonieri paraguaieni şi brazilieni, majoritatea membri ai organizaţiei Primer Comando de la Capital (PCC).

Potrivit purtătoarei de cuvânt, evadarea este demnă de un thriller de acţiune. „Au construit un tunel aşa cum se poate vedea în filme, cu iluminare interioară, pornind de la instalaţiile sanitare ale închisorii", a spus ea.

„Sunt doar 25 de metri între tunel şi cel mai apropiat gardian”, a adăugat Andrada.

„Este o muncă de câteva săptămâni. Este evident că personalul ştia şi nu a făcut nimic”, a declarat ministrul justiţiei, Cecilia Perez, în declaraţii de presă referitoare la tunel.

Autorităţile au anunţat demiterea directorului unităţii penitenciare, precum şi arestarea a zeci de gardieni.

„Există o puternică suspiciune că funcţionarii (care lucrează în închisoare) au fost implicaţi într-un sistem de corupţie”, a adăugat titulara justiţiei, adăugând că fugarii, dintre care 92 au fost număraţi până acum, sunt „extrem de periculoşi”, potrivit Agerpres.

Printre cei care au evadat sunt indivizi care au participat la un masacru între bande rivale la închisoarea San Pedro, la 16 iunie 2019, când zece prizonieri au fost decapitaţi, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Cinci autoutilitare cu care au fugit o parte dintre evadaţi au fost găsite incendiate la Ponta Pora, pe partea braziliană a zonei de frontieră, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Oraşul paraguayan Pedro Juan Caballero este separat de Ponta Pora de un bulevard învecinat.

Editor web: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un minor din Rusia a fost condamnat la şase ani de închisoare într-o colonie educativă pentru „sabotaj” feroviar

Ce fac „eroii” lui Putin când se întorc de pe frontul din Ucraina. Val de violențe în Rusia, provocat de deținuții care recidivează

Trei irakieni torturați în închisoarea Abu Ghraib de contractori americani au primit despăgubiri de 42 de milioane de dolari

O doctoriță de 68 de ani, acuzată că a răspândit „falsuri” despre armata rusă, a fost condamnată la închisoare în Rusia

Partenerii noștri