Eșecul statului cu cele mai mari rezerve de petrol din Africa

Libia este un stat eşuat. După revoluţia în urma căreia dictatorul Muammar Gaddafi a fost executat, nimeni nu a reuşit să preia controlul asupra ţării care a devenit raiul teroriştilor din tot felul de grupări. Acum există un guvern de acord naţional stabilit la Tripoli, dar organizaţiile jihadiste renunţă greu la teritoriile aflate în subordinea lor. „Teroriştii vin dinspre graniţa de sud, care are 4000 de km, este dificil să o controlăm şi mă refer la cei din gruparea Boko Haram. Dar din Siria şi Irak nu au venit în număr mare, pur şi simplu pentru că ştiu că ne ajută americanii să luptăm împotriva lor şi cred că se vor gândi de două ori înainte să se mute în Libia.” Declaraţia a fost făcută de ministrul de externe libian, Mohamed Syala, într-un interviu pentru Pașaport diplomatic.

Libia a fost sub conducerea lui Muammar Gaddafi mai bine de 40 de ani. În 2011, dictatorul libian a fost ucis şi ţara s-a scufundat într-un haos din care încă se chinuie să iasă. Vorbim despre statul care are cele mai mari rezerve de petrol de pe continentul african. Instabilitatea politică a transformat Libia într-un fel de teren de antrenament şi lupte libere pentru grupările jihadiste. Există însă şi un guvern de acord naţional instalat la Tripoli, care încearcă să stabilizeze situaţia. Ce organizaţii controlează Libia? Oraşele Tripoli şi Sirte şi aproape tot vestul ţării sunt sub administraţia guvernamentală, deşi mai sunt regiuni mici deţinute de islamişti. Zona de est a ţării, care cuprinde principalele zăcăminte de petrol, sunt ale generalului Khalifa Haftar, cel care şi-a asumat la nivel de stat lupta militară împotriva teroriştilor. Cea mai mare parte a teritoriului libian este însă al jihadiştilor: ISIS, Al-Qaida, rebelii Misrata, miliţiile tuarege şi alte miliţii locale. Urmează apoi brigăzile Zintan, care luptă de partea armatei libiene. Benghazi, al doilea oraş din Libia, este un caz special. Războiul civil de aici are combatanţi puternici: consiliul Shura al revoluţionarilor din Benghazi şi acelaşi general Haftar, care conduce armata, dar care răspunde în faţa guvernului libian susţinut de ONU.

Cristina Cileacu: Dle ministru, bine aţi venit la Paşaport diplomatic. Este pentru prima oară când avem un invitat din Libia şi pentru că îl avem pe ministrul afacerilor externe al acestei ţări, deci există un guvern susţinut de Naţiunile Unite care conduce ţara, întrebarea mea pentru dvs este cine controlează mai exact Libia, pentru că dacă privim de la distanţă, vedem că sunt bucăţi din ţara dvs. aflate sub tipuri diferite de control.

Mohamed Syala: Din momentul semnării reconcilierii sub supravegherea ONU, au avut loc multe întâlniri între politicienii libieni şi alţi actori din Magreb, care au stabilit acest acord politic. De atunci avem un Consiliu prezidenţial, condus de dl. Fayez al-Sarraj, care este şi premier şi care a nominalizat un cabinet mic, aşa numitul guvern de acord naţional şi ei sunt cei care controlează statul, deşi mai este încă un cabinet în Benghazi, care a fost nominalizat de parlament înainte de a fi semnat acordul politic. Dar conform rezoluţiilor ONU, ale Consiliului de Securitate, Uniunii Africane, Ligii Arabe şi Organizaţiei de Cooperare Islamică, se lucrează cu un singur guvern, care este cel al acordului naţional. Iar eu fac parte din acest guvern.

Cristina Cileacu: Da, ştiu aceste lucruri, dar din nou, din afară putem vedea că imaginea Libiei în acest moment este a unei ţări aflate în haos. Cine controlează ce părţi din ţara dvs? Ce procent din ţară este controlat de guvernul dvs?

Mohamed Syala: Cum ştiţi, guvernul de acord naţional este la Tripoli, în capitală, şi el controlează partea de vest. Parlamentul, conform constituţiei, trebuie să lucreze din Benghazi, dar din cauza războiului civil din Benghazi s-a mutat la Tubruq, un oraş care este aproape de graniţa egipteană, în estul ţării. Deci parlamentul este acolo şi nu se poate muta la Benghazi din simplul motiv că acolo este război. După cum ştiţi, generalul Haftar luptă împotriva teroriştilor, în Benghazi. El a fost nominalizat de parlament drept comandant al armatei şi deja Fayez al-Sarraj s-a întâlnit cu generalul Haftar întâi în luna martie, în estul Libiei, a doua întâlnire a fost la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, apoi în Franţa, cu preşedintele Macron şi s-a ajuns la un acord în 10 puncte, care stabileşte că şi generalul Haftar, în calitate de comandant militar, va lucra sub comanda civilă a guvernului condus de Sarraj. Încă mai sunt neînţelegeri între ei, dar Egiptul lucrează să înlăture aceste probleme şi să unească armata. Pentru moment ne pregătim, aşa cum este scris în foaia de parcurs ONU, de alegeri. Există o comisie aleasă de popor, care pregăteşte un draft al noii constituţii şi acum aşteptăm camera reprezentanţilor să facă legea pentru referendum ca să putem prezenta populaţiei acest draft. De asemenea, mai aşteptăm încă o lege pentru a organiza alegerile, Ghassan Salama se ocupă de organizarea alegerilor din 2018 şi sunt multe pregătiri tehnice. Cam în acest punct suntem acum.

 Numărul organizaţiilor teroriste active pe teritoriul Libiei este mare și fiecare dintre ele vrea să menţină controlul pe zonele în care a apucat să se impună. La grupările ISIS şi celor afiliate Al-Qaida se adaugă şi luptătorii alungaţi din alte ţări din Orientul Mijlociu, care caută refugiu şi vor să ducă mai departe lupta pentru califatul islamic. Pentru că nimeni nu ştie unde au disparut jihadiştii scoşi din Irak şi Siria, putem doar presupune că aceştia au ales drumul ţărilor unde teroriştii sunt încă mai puternici decât autorităţile locale.

Cristina Cileacu: Sunt multe eforturi pentru a face din nou Libia funcţională, dar aveţi o problemă foarte mare, terorismul. Sunt atât de multe organizaţii teroriste în ţara dvs şi acum, la acestea se adaugă o „porţie" nouă de terorişti Daesh.

Mohamed Syala: De fapt, suntem martorii unei lupte destul de bune împotriva Daesh, pentru că ei erau concentraţi în Sirte, un oraş care este la 500 de km distanţă de Tripoli şi de Benghazi, în mijlocul ţării. Dar am reuşit cu libienii conduşi de guvernul de acord naţional, i-am scos din Sirte, după o luptă intensă, care a făcut multe victime. Dar am reuşit să îi scoatem din oraş, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt riscuri în zonă, pentru că o parte dintre ei sunt risipiţi prin deşert şi noi îi urmărim. De asemenea, este războiul civil din Benghazi şi armata naţională a reuşit să-i scoată şi de acolo, dar şi din Sabratha, care este cam la 100 de km de Tripoli, în apropiere de graniţa tunisiană. Suntem pe urmele lor şi deşi nu mai sunt în zonă au mai rămas anumite regiuni, dar nu mai sunt la fel de periculoşi ca atunci când au invadat complet oraşul Sirte.

Cristina Cileacu: Dar cei care vin din Siria şi Irak?

Mohamed Syala: Nu, nu vin, pur şi simplu pentru că se derulează operaţiunea Sophia, care controlează marea. Avem cea mai lungă coastă la marea Mediterană, 2000 de km, care este controlată acum de operaţiunea Sophia, care blochează accesul pe mare.

Cristina Cileacu: Aveţi multă experienţă, scuze că v-am întrerupt, şi cunoaşteţi foarte bine Orientul Mijlociu. Nu i-am văzut (n.r. teroriştii ISIS) în Raqqa şi Mosul. Ştim că sunt aceşti luptători sunt mulţi, dar pur şi simplu au dispărut. După părerea dvs, care aveţi experienţă, unde credeţi că s-au dus?

Mohamed Syala: Nu ştiu, poate în Afghanistan, dar înspre ţara noastră nu i-am văzut venind în numere mari. Poate că o parte dintre ei vin dinspre graniţa de sud, pentru că avem o graniţă de sud foarte întinsă, are 4000 de km, este dificil să o controlăm şi în acest caz mă refer la teroriştii din gruparea Boko Haram. Dar, din Siria şi Irak nu au venit în număr mare, pur şi simplu pentru că ştiu că ne ajută americanii să luptăm împotriva lor şi cred că se vor gândi de două ori înainte să se mute în Libia.

Războaiele în care s-au implicat marile puteri ale lumii, Afghanistan, Irak, Siria, ca să menţionăm câteva, sunt încă în derulare după ani de zile. Am auzit de pildă despre eliminarea ISIS din Mosul, Irak şi Raqqa, Siria, despre victoriile Rusiei asupra terorismului în Orientul Mijlociu sau ale SUA în faţa talibanilor din Orientul Îndepărtat. Toate sunt reale, dar niciuna dintre ele nu înseamnă sfârşitul războaielor complexe în care au fost duse aceste lupte. Se adaugă şi Libia la această listă de conflicte fără sfârşit?

Cristina Cileacu: Avem exemplul războaielor din Orientul Mijlociu, din Orientul Îndepărtat, unde sunt implicate multe puteri mari, dar acele războaie nu par să ajungă la un final clar. Dacă luăm doar exemplele din Afghanistan, Irak şi Siria este destul. Ce puteri mari sunt implicate în ajutorarea ţării dvs?

Mohamed Syala: Noi, după cum ştii, i-am rugat pe americani să ne ajute, iar din punctul de vedere al serviciilor secrete, lucrăm şi cu italienii şi ne ajută cu logistica şi informaţiile secrete. Când descoperim anumite zone cu terorişti, ne ajută cu livrarea de informaţii şi îi atacă. Sunt doar atacuri aeriene, nu sunt prea mulţi militari de-ai lor pe teren, ci doar câţiva oameni din serviciile secrete. Deci nu suntem în aceeaşi situaţie cum este cea din Irak sau din Siria.

Cristina Cileacu: Dar Rusia? Pentru că ei au câştigat multă influenţă în Orientul Mijlociu, în timp ce SUA par să se retragă din Orientul Mijlociu. Este Rusia implicată în vreun fel în terminarea războiului cu terorismul şi a războiului civil din Libia?

Mohamed Syala: Nu, poate îl ajută pe generalul Haftar, în est, nu avem informaţii foarte clare...

Cristina Cileacu: Ştiu că generalul Haftar a fost în Rusia.

Mohamed Syala: Da, el este acolo şi ei îl ajută să lupte împotriva terorismului, dar nu avem ruşi pe teren. Şi Franţa îl ajută pe generalul Haftar să lupte împotriva terorismului.

Ieşirea la Marea Mediterană a Libiei are o întindere de peste 1700 de kilometri. Această distanţă este greu de controlat şi oferă traficanţilor de carne vie multe locuri din care să urce în bărci migranţi ajunşi aici din toată Africa. De pe ţărmul libian pleacă spre Europa cele mai multe ambarcaţiuni cu migranţi şi refugiaţi. Oamenii au de ales între pericolul de a înfrunta marea în condiţii improprii sau cel de a deveni sclavi numai buni de vândut celor interesaţi, de aceiaşi traficanţi.

Cristina Cileacu: Dacă ne uităm la situaţia Libiei, bineînţeles că numărul celor care vor să părăsească ţara este foarte ridicat. La acest lucru putem adăuga pieţele de sclavi, am văzut rapoarte despre acest subiect, de asemenea. Cu ce ţări africane colaboraţi pentru a rezolva şi această situaţie, pentru că acum Libia este o poartă pentru migranţii din toate ţările africane, spre Europa.

Mohamed Syala: Nu este doar acum, am fost mereu un coridor pentru migrarea ilegală. Înainte de revoluţie ofeream slujbe pentru 2,5 milioane de africani ca să rămână la noi, acum, pentru că situaţia economică nu este la fel de bună ca înainte, nu mai avem scheme de dezvoltare, aşa că migranţii ajung la noi şi nu mai au această şansă, aşa că încearcă să se ducă în Europa. Avem cam 30.000 de oameni în tabere de refugiaţi şi aici ne ajută Uniunea Europeană. Unii vor azil în ţări europene şi pot pleca acolo, alţii vor să-şi găsească de lucru şi îi lăsăm şi pe aceia să plece. Dar pentru majoritatea cerem ajutorul UE să convingă ţările din care vin la noi să îi preia înapoi şi UE ne ajută cu plata transportului până acolo. După întâlnirea din Coasta de Fildeş, unde au fost reprezentanţii UE şi ai Uniunii Africane care au fost de acord să ne ajutăm reciproc să rezolvăm problema, cam 20.000 de oameni s-au întors în ţările lor de origine, iar cei care au rămas sunt încă în taberele de refugiaţi. Problema pe care o avem este cu 750.000 de oameni care sunt în afara taberelor, le dăm mâncare, medicamente, desigur, din punct de vedere umanitar nu este suficient, dar acum se mai implică şi ţările europene şi îmbunătăţim situaţia din taberele de refugiaţi.

Muammar Gaddafi şi Nicolae Ceauşescu se simpatizau reciproc şi relaţiile dintre cele două ţări s-au bazat foarte mult pe acest fapt. Infrastructura Libiei de la vremea respectivă se datorează românilor care s-au dus să facă acolo şcoli, spitale, porturi, drumuri sau să lucreze în industria petrolieră. Sunt 44 de ani de când cei doi dictatori au stabilit relaţii, iar vizita la Bucureşti a ministrul de externe de la Tripoli arată că se doreşte o reluare a acestora.

Cristina Cileacu: Cum vă ajută România în aceste momente? Am avut relaţii bune în timpul lui Ceauşescu şi Gaddafi. Ştiu de exemplu că ambasada noastră din Tripoli a fost mutată la Tunis, deci nu lucrează pe teritoriul Libiei. Ce fel de ajutor cereţi României?

Mohamed Syala: Da, relaţiile au avut o eră foarte bună în timpul lui Ceauşescu. Multe companii româneşti au participat la construcţia Libiei, drumuri şi case, făceam importuri multe de carne, lucram cu mulţi experţi din domeniul petrolului şi gazelor, care ne-au ajutat mai ales în timpul sancţiunilor impuse de SUA, deci am avut relaţii foarte bune şi ne propunem să revenim la ele. Pentru moment, România ne ajută la nivelul ONU, în Consiliul de securitate, la nivelul UE şi suntem hotărâţi să ne păstrăm relaţiile bune şi de aceea sunt aici.

Cristina Cileacu: Şi ce aţi făcut aici?

Mohamed Syala: Am avut întâlniri cu ministrul de externe, cu vicepremierul şi cu reprezentantul mediului de afaceri şi am stabilit că vom reînnoi acordurile pe care le aveam înainte şi că le vom dezvolta. Între timp am stabilit că vor fi vizite ale oficialilor libieni la Bucureşti, inclusiv ministrul educaţiei şi comandantul gardei prezidenţiale. Am mai stabilit să aibă loc un forum economic, ori la Bucureşti, ori la Tripoli. Vrem să aducem comunitatea oamenilor de afaceri în acelaşi loc. Sunt schimbări şi în România, voi aţi trecut de la economia centralizată la cea de piaţă, aşa cum facem şi noi acum, deci este bine să-i aducem la un loc pe cei care se ocupă de aceste lucruri să vadă ce pot face împreună.

Chiar dacă războiul din Irak nu este încheiat, situaţia de acolo este mai clară decât cea din Libia. Luna aceasta NATO a decis să se implice mai mult la rezolvarea problemelor de securitate ale irakienilor şi va începe să deschidă şcoli unde să pregătească viitorii experţi militari, aleşi din rândul localnicilor.

Cristina Cileacu: Vedem în această perioadă că guvernul irakian a cerut ajutorul NATO pentru reconstrucţia ţării lor şi NATO a fost de acord. Credeţi că este cazul ca Libia să facă acelaşi lucru?

Mohamed Syala: Da, şi ei ne ajută, NATO, în cazul consolidării capacităţilor militare şi de securitate, şi la nivel de gardă prezidenţială şi am rugat şi România să ne ajute cu acest lucru şi de aceea comandantul gărzii prezidenţiale va vizita România să vadă soluţii pentru noua gardă prezidenţială reformată.

Cristina Cileacu: Ce o să faceţi cu oamenii care aleg să devină terorişti, care sunt prizonieri sau sunt încă activi în Libia? Dacă vor fi învinşi, ce se va întâmpla cu ei?

Mohamed Syala: O parte dintre ei sunt deja ucişi, o altă parte sunt în închisoare, desigur, este o crimă pedepsită de legea libiană. Încercăm să trimitem înapoi familiile lor, pentru că sunt copii, soţii (n.r. ale foştilor luptători jihadişti), deci pe aceştia vrem să-i trimitem înapoi în ţările de unde au venit, iar alţii vor fi judecaţi şi acolo se va decide ce soartă vor avea.

• Etichete:
• libia
• terorism
• primavara araba
• isis
• muammar ghadafi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei