Live

Erdogan anunță că Turcia va produce împreună cu Rusia sistemul antirachetă S-500

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat sâmbătă că achiziţionarea sistemului de apărare rusesc S-400 este o afacere încheiată şi a adăugat că Ankara va produce în colaborare cu Rusia sistemul S-500, relatează Agerpres, care citează agențiile internaționale de presă. În plus, el spune că studiile demonstrează compatibilitatea sistemului antirachetă rusesc cu avioanele americane de ultimă generație F-35.


„Nu se pune absolut deloc problema ca Turcia să dea înapoi în privinţa achiziţionării S-400. Este o afacere încheiată”, a declarat şeful statului turc.„Va urma producerea în comun a S-500, după S-400”, a mai afirmat preşedintele Erdogan într-o sesiune televizată de întrebări şi răspunsuri cu studenţi ai Universităţii din Istanbul.

Preşedintele turc a afirmat că studiile tehnice realizate de experţii turci au demonstrat compatibilitatea S-400 cu F-35 şi a afirmat că, „mai devreme sau mai târziu”, Turcia va primi avioanele F-35.

Totodată, Erdogan a amintit că livrarea sistemului S-400, prevăzută pentru luna iulie, ar putea putea avea loc mai devreme.

Washingtonul susţine că acordul cu Rusia al Turciei, membră a Alianţei Nord-Atlantice, reprezintă o ameninţare pentru apărarea occidentală. SUA au somat Ankara să aleagă între sistemul de apărare oferit de Rusia şi avioanele de vânătoare invizibile F-35, din care Turcia doreşte să achiziţioneze 100 de bucăţi. Preşedintele turc a rămas însă ferm pe poziţii.

Statele Unite au suspendat la începutul lunii aprilie livrările de echipamente la sol necesare utilizării F-35, avion conceput să comunice în timp real cu sistemele de apărare antiaeriană şi antirachetă ale NATO.

Washingtonul se teme că tehnologia cu care este dotat sistemul S-400 să nu fie utilizată pentru a colecta date tehnologice despre avioanele militare ale NATO, la care Rusia ar putea să aibă acces.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina în 2025. Analiză BBC: Ce variante are Zelenski

Documente militare secrete dezvăluie sute de ținte pe care Rusia plănuiește să le distrugă în caz de război cu Japonia și Coreea de Sud

Centrul de putere al Europei se schimbă. Cum ar putea arăta următoarea ordine mondială (Politico)

Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău că vor să integreze R. Moldova în România, ca să ajungă în NATO: Ar duce la consecințe grave

Partenerii noștri