Doi alpiniști au mințit că au cucerit Everestul. Acum nu mai au voie nici să se apropie de el
Doi alpiniști indieni și șeful lor de echipă nu mai au voie să intre în Nepal timp de 6 ani, după ce autoritățile au descoperit că cei doi au declarat în mod fals că au urcat până pe vârful muntelui Everest în 2016, relatează BBC.
Escaladarea făcută de Narender Singh Yadav și Seema Rani Goswami a fost certificată de departamentul de turism la acea vreme. Dar o anchetă a fost declanșată împotriva lor pentru că nu au reușit să producă nicio dovadă a aceestui succes, cânt Yadav a fost nominalizat pentru un premiu.
Yadav și Goswami nu au făcut încă nciun comentariu cu privire la anunțul Nepalului.
Urcarea până în vârful Everestului, la 8.848,86 de metri, este considerată un mare succes pentru alpiniștii din întreaga lume.
Când Yadav a fost nominalizat pentru prestigiosul premiu Tenzing Norgay Adventure Award anul trecut, mai mulți apiniști au început să pună la îndoială succesul său și al partenerei sale.
Un oficial al ministerului turismului din Nepal a declarat pentru AFP că, în timpul investigațiilor efectuate cu alți alpiniști, au descoperit că cei doi „nu au ajuns niciodată în vârf” și nu au reușit să producă dovezi că ar fi făcut acest lucru.
„În cadrul anchetei noastre, am constatat că au prezentat documente false, inclusiv fotografii. Pe baza documentelor și a conversației cu oficialii în cauză, inclusiv sherpa [alpiniști experți din Nepal], am ajuns la această concluzie”, a declarat un oficial al ministerului culturii din Nepal.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News