Live

Decizia finală a autorităților în cazul misonarului creștin ucis de tribul Sentinelese

Data actualizării: Data publicării:

Autoritățile indiene vor renunța să încerce să mai recupereze trupul misionarului american John Allen Chau, de pe insula North Sentinel, locuită de unul dintre cele mai vechi triburi din lume, scrie The Guardian.

Antropologul care a lucrat cu autoritățile indiene a declarat că trupul neînsuflețit al misionarului este imposibil de recuperat fără o confruntare directă cu tribul Sentinelese.

„Am decis să nu îi mai deranjăm. Nu am încercat să îi contactăm în ultimele zile și, până la urmă, am decis să nu mai încercăm”, a declarat acesta.

El spune că orice efort de recuperare a cadavrului pe care membrii tribului l-au îngropat în nisip are un risc inacceptabil de mare de „confruntare violentă cu tribul”.

„Trag cu săgeți spre oricine încearcă să pătrundă pe teritoriul lor. Mesajul e clar: nu veniți pe insulă. Iar noi am decis să respectăm acest lucru”, a mai spus antropologul, adăugând că decizia a fost transmisă și ambasadei SUA la Delhi.

Citește și: „Doamne, nu vreau să mor!”. Ultimele cuvinte ale misionarului ucis de membrii unui trib izolat

„Au înțeles situația și nu au făcut presiuni”, a mai spus el.

John Allen Chau, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis undeva între după-amiaza zilei de 16 noiembrie și dimineața zilei următoare, când pescarii pe care i-a plătit să îl transporte până în apropierea insulei l-au lăsat să plece într-o canoe. Pescarii spun că au văzut cum membrii tribului au scos din apă trupul misionarului și l-au îngropat pe plajă.

Tribul de pe insula North Sentinel ar avea cel puțin 30.000 de ani vechime și au rezistat cu dârzenie contactului cu lumea exterioară, timp de generații întregi.

Potrivit jurnalelor lui Chau, acesta voia să îi convertească pe membrii tribului la creștinism și era conștient că riscul să fie ucis era foarte mare.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Google Maps, acuzat după moartea a trei bărbați care au folosit serviciul de navigație ca să ajungă la o nuntă în India

Partenerii noștri