Live

De ce au căutat oamenii pe internet „Al Treilea Război Mondial” și „Franz Ferdinand”, după uciderea generalului Soleimani de către SUA

Data actualizării: Data publicării:
Ciupercă nucleară. Foto: Guliver/GettyImages

Uciderea generalului iranian Qasem Soleimani în Irak, de către o dronă a armatei americane a generat, cel puțin în topul căutărilor Google din ultima zi, o ciudată asociere între „Al Treilea Război Mondial” și „arhiducele Franz Ferdinand” (a cărui asasinare, la Sarajevo, în 1914, a dus la declanșarea Primului Război Mondial), se arată într-o analiză BBC.

Astfel, în topul căutărilor Google se situează următoarele cuvinte sau expresii: „Soleimani”, „Franz Ferdinand” (arhiducele, nu trupa), „Trump” și „Al Treilea Război Mondial” (căutări care, în limba engleză, sunt formulate sub expresia „WW III”).

„Soleimani”, cel mai căutat cuvânt pe Google în ultimele 24 de ore

Până să fie ucis, unii îl vedeau pe generalul Qasem Soleimani drept principalul favorit la funcția de președinte al Iranului. În realitate, acesta era considerat mai puternic chiar decât președintele. Astfel, în ciuda atitudinii discrete și aparent liniștite, Qasem Soleimani a fost considerat unul dintre cei mai temuți și respectați militari din Orientul Mijlociu de către Statele Unite și aliații săi.

În calitatea sa de lider al Forțelor Quds, trupe de elită ale Revoluției Islamice, a condus operațiunile clandestine ale Iranului în străinătate, extinzând implicarea militară a țării sale în conflicte externe precum cele din Siria și Irak.

Prin acțiunile sale, Soleimani și-a câștigat un statut aproape mitic în rândul inamicilor și a devenit, pentru susținătorii săi din Iran, un adevărat idol, relatează The Washington Post.

Cum a făcut Google legătura între Soleimani și arhiducele Franz Ferdinand al Austriei

Moartea fostului lider militar iranian a provocat un val de furie și proteste masive în Iran. 

S-au făcut imediat o mulțime de paralele între uciderea lui Soleimani și asasinarea, la Sarajevo, în urmă cu peste un secol, a fostului arhiduce al Austriei, Franz Ferdinand. Un asasinat care, știm bine, a provocat declanșarea unui război mondial. Primul.

Până acum, uciderea lui Soleimani a provocat o sporire semnificativă a căutărilor pe Google de tipul „Franz Ferdinand”. Iar lumea a mai învățat sau recapitulat, cu acest prilej, puțină istorie.

„Trump”, un cuvânt care nu putea lipsi, cu această ocazie, din topul căutărilor pe internet

Pentru că președintele american Donald Trump e cel care a ordonat atacul cu dronă care l-a ucis pe Soleimani. Și care a postat, la puțin timp, pe Twitter, o poză cu steagul american.

Cu această ocazie, căutările de pe Google au scos la iveală un alt tweet al lui Trump, din anul 2011, în care acesta îl acuza pe președintele de atunci al SUA, Barack Obama că „vrea să pornească un război cu Iranul” pentru a câștiga al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Acum, suntem în 2020, iar uciderea liderului militar iranian se sincronizează perfect cu viitoarele alegeri prezidențiale americane, unde Trump își dorește să câștige un nou mandat, conform analiștilor politici.

„Al Treilea Război Mondial” a urcat în topul căutărilor

Dacă ținem cont de paralela Soleimani-Ferdinand și de ideea că o astfel de moarte ar putea duce la escaladarea tensiunilor până se ajunge la conflict generalizat, nu e de mirare că oamenii au căutat această expresie pe internet. Uciderea lui Soleimani a provocat o mulțime de speculații referitoare la ce ne rezervă viitorul. 

„Iranul va căuta, în mod sigur, să se răzbune. Iranienii au făcut deja public acest lucru, acum rămâne de văzut când vor alege momentul”, a declarat, pentru BBC, un analist politic. „Sunt momente tensionate”, a adăugat acesta care a amintit că în Iran s-au declarat trei zile de doliu național și că oamenii strigă pe străzi „Moarte Americii!”.

Analistul a spus că, cel mai probabil, răzbunarea Iranului va fi doar una „locală”, care nu va duce la declanșarea unui război la nivel planetar. Dar, chiar și în acest caz, uciderea unor americani în regiune ar putea reprezenta o „linie roșie” care, odată trecută, ar genera o reacție din partea lui Donald Trump care ar putea să „escaladeze și mai mult această situație”.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Manifestație împotriva lui Donald Trump în Panama. Zeci de persoane au strigat sloganuri în fața Ambasadei SUA: „Nu te-atinge de canal"

Biden a comutat pedeapsa a 37 de condamnaţi la moarte. Trump: „Nu are nici un sens”

Matt Gaetz, prima nominalizare a lui Trump pentru postul de procuror general, a plătit pentru sex cu minori

Viktor Orban este convins că războiul din Ucraina se va încheia în 2025 și a prezentat două opțiuni

Partenerii noștri