De ce apare fiica lui Kim Jong Un în public aproape numai la evenimente militare (analiză Ministerul Unificării de la Seul)
Liderul nord-coreean Kim Jong Un își prezintă fiica în principal la evenimente militare, o decizie care ar putea avea ca obiectiv sublinierea progreselor recente în acest domeniu şi întărirea loialităţii armatei, arată o analiză publicată marţi de guvernul sud-coreean. 80% din aparițiile publice ale fiicei dictatorului nord-coreean au avut loc la evenimente militare.
De la prima apariție publică, în noiembrie 2022, fetiţa, despre care se crede că are în jur de 11 ani şi s-ar putea numi Kim Ju Ae, a avut 15 apariţii - întotdeauna însoţită de tatăl ei - în mass-media nord-coreene, dintre care 12, adică 80%, au fost evenimente legate de sectorul militar, a precizat marţi într-un comunicat Ministerul Unificării de la Seul, care se ocupă de relaţiile cu Nordul, potrivit EFE, prelaută de Agerpres .
Prima dată când regimul a prezentat-o public a fost pe 18 noiembrie 2022, cu prilejul lansării rachetei balistice intercontinentale (ICBM) Hwasong-17, cu cea mai lungă rază de acţiune a ermeticei ţări asiatice, iar de atunci apariţiile sale cu acest tip de ocazii s-au repetat.
În martie, ea a participat la recepţia organizată pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare a fondării armatei nord-coreene şi la parada organizată cu această ocazie, în timp ce în aprilie a vizitat sediul Administraţiei Naţionale de Dezvoltare Aerospaţială (NADA) pentru a se informa despre pregătirile pentru lansarea unui satelit spion şi a asistat, de asemenea, la lansarea Hwasong-18, prima rachetă balistică intercontinentală nord-coreeană cu combustibil solid.
Ce șanse are să ajungă la conducerea Coreei de Nord
În schimb, notează EFE, tânăra a avut apariţii publice legate de sectorul economic sau de alte domenii doar în trei momente, cum ar fi atunci când a participat la inaugurarea unor lucrări în nordul Phenianului, în februarie, sau la un meci de fotbal în aceeaşi lună pentru a marca aniversarea naşterii bunicului său, Kim Jong Il.
În total, mass-media nord-coreene au publicat 107 fotografii ale fetei, dintre care şapte au fost pe prima pagină a principalului cotidian din Coreea de Nord, Rodong, iar în 80 (75 %) dintre acestea apare alături de tatăl ei.
Ministerul Unificării consideră că acest tipar arată că Phenianul este interesat să lege strâns imaginea fetei de tatăl său şi de sectorul militar, un sector care a fost în ultima vreme sinonim cu succesul în Coreea de Nord, având în vedere că s-au înregistrat progrese semnificative în urma aprobării unui plan de modernizare a armamentului în 2021.
În pofida numeroaselor sale apariţii publice, mulţi analişti consideră puţin probabil ca fata să devină succesoarea lui Kim Jong Un, având în vedere natura puternic patriarhală a societăţii nord-coreene şi aparenta existenţă a unui copil de sex masculin.
Ultimul care a subliniat acest punct de vedere a fost directorul Serviciului Naţional de Informaţii (NIS), Kim Kyou-hyun, care a considerat luni, în faţa unei comisii parlamentare, că este „pripit” să se ajungă la concluzia că tânăra va fi următorul lider suprem.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News