Cuplu de francezi ucis în Haiti, după ce a călătorit acolo pentru a adopta un copil
Două persoane de cetățenie franceză au fost uciși în Haiti, a informat marți Ministerul francez de Externe printr-un comunicat, fără a oferi mai multe detalii, relatează site-ul agenției Reuters.
Cuplul a fost împușcat duminică seară în Port-Au-Prince, după ce au călătorit acolo pentru a adopta un copil, informează The New York Times, citat de Mediafax.
Ambasada Franței în Haiti încearcă să obțină mai multe detalii de la autorități, a mai adăugat Ministerul de Externe.
Autoritățile din Haiti au anunțat că au demarat o anchetă.
Editor web: A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News