Live

Cu cât crește a treia doză de vaccin nivelul de anticorpi împotriva variantei Delta - studiu Pfizer

Data publicării:
Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer și BioNTech. Foto: Profimedia Images

Compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat miercuri că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 poate „impulsiona puternic” protecţia împotriva variantei Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, comparativ cu schema de vaccinare cu două doze, potrivit datelor preliminare ale unui studiu, relatează EFE.

Conform noilor date, o a treia doză de vaccin produce de 5 ori mai mulţi anticorpi împotriva variantei Delta la persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi de peste 11 ori mai mulţi anticorpi la persoanele din grupa de vârstă 65-85 de ani, comparativ cu nivelul anticorpilor creaţi după a doua doză.

Pfizer estimează că această a treia doză de consolidare ar putea multiplica cu 100 neutralizarea variantei Delta, faţă de schema alcătuită din două doze.

Aceste date se regăsesc într-o prezentare discutată în cadrul unei conferinţe telefonice pentru analiza rezultatelor financiare trimestriale ale companiei farmaceutice.

A treia doză de vaccin, la 6-12 luni distanță față de a doua

După cum au explicat managerii acestei companii la conferinţă, Pfizer estimează că ''este nevoie de o a treia doză de consolidare într-un interval cuprins între 6 şi 12 luni după vaccinarea completă pentru a menţine nivelurile ridicate de protecţie'' împotriva COVID-19, în condiţiile în care Delta este varianta coronavirusului ''cea mai transmisibilă'' observată până în prezent.

Studiul prezentat, încă nefinalizat şi care încă nu a fost evaluat de alţi experţi din domeniu, mai arată că doza de consolidare administrată la cel puţin o jumătate de an după a doua doză de vaccin este bine tolerată şi generează niveluri înalte de anticorpi împotriva coronavirusului original şi variantei Beta.

Pfizer a anunţat la începutul acestei luni că intenţionează să solicite Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) autorizarea administrării celei de-a treia doze din vaccinul anti-COVID-19 pe care l-a dezvoltat împreună cu compania farmaceutică germană BioNTech.

Și în România personalul medical și persoanele vulnerabile ar putea fi vaccinate cu a treia doză împotriva COVID. O decizie ar urma să fie luată în septembrie, în condițiile creșterii numărului de infectări cu varianta Delta. Anunțul a fost făcut de coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vaccinuri anti-COVID: Audiere publică în noiembrie la tribunalul UE în dosarul SMS-urilor între președinta CE și șeful Pfizer

Autoritatea sanitară americană FDA a autorizat o versiune actualizată de vaccinuri anti-COVID-19

O pastilă pentru slăbit, care se ia o dată pe zi, intră în teste clinice. Pacienții ar scăpa de injecții

Parchetul European investighează mesajele dintre von der Leyen și șeful Pfizer. Ancheta, preluată de la procurorii belgieni

Partenerii noștri