Live

Coronavirus China: 2.592 de decese, după agravarea bilanțului. Câte cazuri de coronavirus sunt la nivel mondial

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Bilanţul epidemiei de pneumonie virală a ajuns luni 2.592 de decese în China continentală după anunţarea a 150 de decese suplimentare, au informat autorităţile sanitare chineze, raportând în acelaşi timp o scădere a numărului de noi contaminări.

Cu excepţia unuia, toate aceste noi decese au avut loc în provincia centrală Hubei, epicentrul epidemiei, relatează Agerpres. Numărul de decese înregistrate în ultimele 24 de ore marchează o agravare după bilanţul cotidian de 97 de morţi anunţat duminică.

De asemenea, Comisia Naţională de Sănătate a raportat luni 409 de noi cazuri de contaminare confirmate pe parcursul a 24 de ore, din care doar 11 au fost înregistrate în afara provinciei Hubei.

Cifra reprezintă o scădere semnificativă după cele circa 650 de noi cazuri de contaminare anunţate duminică şi duce la peste 77.000 numărul de persoane infectate în China continentală (excluzând Hong Kong şi Macao).

Numeroase provincii au indicat timp de câteva zile consecutive că nu au descoperit niciun caz nou de contagiune pe teritoriul lor.

Câte cazuri de coronavirus sunt la nivel mondial

Deşi majoritatea contaminărilor şi a deceselor atribuite noului coronavirus, apărut în decembrie în Hubei, rămân concentrate în China, epidemia se extinde în întreaga lume.

Numărul cazurile de infectare în întreaga lume, la data de 24 februarie, potrivit situației centralizate de Spitalul Johns Hopkins. Foto: gisanddata.maps.arcgis.com

Circa 1.500 de contaminări şi 26 de decese au fost înregistrate în afara Chinei continentale în peste 25 de ţări şi teritorii, iar apariţia de noi focare de contagiune în Europa şi Orientul Mijlociu provoacă îngrijorare.

Preocupate de răspândirea virusului în Iran (circa 40 de cazuri de contaminare şi 8 decese), mai multe state vecine şi-au închis graniţele sau au restricţionat comerţul cu Republica Islamică.

În Italia, o a patra persoana a murit după ce s-a infectat cu coronavirus. Este vorba despre un italian în vârstă de 84 de ani. Sunt raportate 203 cazuri la nivelul zilei de luni. În nordul țării au fost impuse măsuri de izolare extinse.

În Coreea de Sud (763 de contaminări şi 7 decese), numărul cazurilor a crescut în ultimele zile, în special în oraşul Daegu (sud-est), unde sute de credincioşi ai unei secte creştine au fost contaminaţi.

Autorităţile chineze au creat în ultimele două săptămâni o anumită confuzie în ceea ce priveşte bilanţurile contaminărilor şi deceselor din China, modificând de mai multe ori metodele de numărare a acestora.

Există însă și o parte bună: peste 25.000 de persoane infectate s-au vindecat, majoritatea în China, fiind raportate și zeci de cazuri în țări precum Japonia, Singapore, Germania sau Marea Britanie.

Editor: G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Imagini revoltătoare în Italia: Primul gol marcat de strănepotul lui Mussolini în Serie B a fost sărbătorit cu salutul nazist

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

China își adaptează tacticile de luptă, în urma monitorizării războiului din Ucraina. Lecțiile învățate de Beijing

Pariul riscant pe care Giorgia Meloni l-a pierdut. Cum a încercat Italia să se apropie de regimul lui Bashar al-Assad

Partenerii noștri