Live

Congresul SUA propune sancțiuni pentru OMV. Care e motivul

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/ GettyImages

Comisiile pentru apărare din Congresul american au convenit asupra unor amendamente la legea apărării naționale, care ar forța administrația Trump să aplice sancțiuni economice asupra companiilor implicate în construcția gazoductului rusesc Nord Stream 2. Printre companiile care ar putea fi vizate de sancțiunile administrației americane se numără și OMV, informează Mediafax.

OMV a cumpărat, în 2004, de la statul român producătorul de petrol și gaze Petrom. Statul român continuă să dețină, în prezent, 20,6% din acțiuni.

Luni, deputații și senatorii americani au ajuns la un acord de principiu asupra Legii privind Autorizarea Apărării Naționale (National Defense Authorization Act) pentru 2020, care include măsurile de sancționare a companiilor care ajută Gazprom să construiască gazoductul către Germania. 

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.

Parlamentarii americani vizează, în acest fel, blocarea finalizării conductei și operaționalizarea acesteia, în condițiile în care construcția este 80% terminată. Votul final în Congresul american ar urma să fie dat în aceste săptămâni, până la încheierea anului.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA, în pericol de „shutdown”, după ce zeci de congresmeni republicani au respins planul bugetar propus de Trump

SUA impun noi sancțiuni împotriva unor entităţi din Rusia, legate de conducta Nord Stream 2

Un american vrea să cumpere gazoductul Nord Stream 2. Care ar fi condiția sa poată face asta

Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA. Acuzațiile împotriva sa

Partenerii noștri