Live

Conflictul din Nagorno-Karabah provoacă o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU

Data actualizării: Data publicării:
Consiliul de Securitate ONU. Foto: Guliver/Getty Images

O reuniune de urgenţă cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din regiunea disputată Nagorno-Karabah urmează să aibă loc marţi la cererea unor ţări europene, spun surse diplomatice citate de AFP, relatează Agerpres.

Germania şi Franţa sunt la originea acestei iniţiative, dar alte state europene - Estonia, Belgia, Regatul Unit - o susţin, au precizat sursele citate.

Survenită în plină Adunare generală a ONU, izbucnirea violenţelor în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, susţinută de Erevan, provoacă temeri privind un război major între Azerbaidjan şi Armenia în Caucazul de Sud, unde Ankara şi Moscova îşi dispută influenţa.

De duminică, au loc confruntări între forţele enclavei separatiste, susţinută politic, militar şi economic de Armenia, şi cele din Azerbaidjan, acestea fiind cele mai violente din 2016.

Armenia a decretat duminică legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea Nagorno-Karabah.

Cele două ţări din Caucaz au o dispută de lungă durată asupra Nagorno-Karabah, regiune din interiorul teritoriului azer, dar populată majoritar de etnici armeni. Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre ele.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Armenii şi turcii s-au întâlnit în premieră la frontiera lor comună pentru a discuta despre normalizarea relaţiilor

Serviciul de securitate rus susţine că a dejucat atacuri teroriste în sudul Rusiei

Ruptură profundă între Armenia și Rusia. Armenii acuză Kremlinul că a confiscat Nagorno-Karabah pentru a-l preda Azerbaidjanului

Rusia acuză Franța că „agită” pentru un nou război în Caucaz

Partenerii noștri