Live

Colosul lui Kim: Ce se știe despre uriașa rachetă nucleară a Coreei de Nord prezentată la ultima paradă militară

Data actualizării: Data publicării:
Foto: kcna.kp

Noua rachetă balistică, de dimensiuni „colosale”, dezvăluită în premieră de Coreea de Nord la cea mai recentă paradă militară, reprezintă o amenințare directă la adresa Statelor Unite ale Americii și sugerează că regimul de la Phenian dispune de o rachetă care poate fi echipată cu mai multe focoase ori ogive nucleare. Aceste arme sunt mult mai greu de interceptat, chiar și de către cele mai performante sistemele antibalistice ale SUA, se arată într-o analiză BBC.

Uriașa rachetă, transportată pe un vehicul special cu 11 osii, a fost prezentată la finalul paradei militare organizate cu ocazia aniversării a 75 de ani de la crearea Partidului Muncitoresc Coreean și a reușit să-i surprindă inclusiv pe analiștii militari familiarizați, până în prezent, cu arsenalul militar al Coreei de Nord.

Aceasta este, practic, cea mai mare rachetă balistică intercontinentală (ICBM) de care dispune Coreea de Nord, despre care Kim Jong Un a făcut prima oară referire pe 1 ianuarie 2020 când, în cadrul discursului televizat rostit cu ocazia Anului Nou, a declarat că țara sa „dezvoltă un sistem de armament de ultimă generație, de care dispun doar statele avansate”. 

Liderul de la Phenian s-a referit, cu această ocazie, la un sistem „strategic”, ceea ce în traducere înseamnă, de fapt, „nuclear”.

„Colosul” de la finalul paradei organizate sâmbătă, 10 octombrie, este exact acel „sistem strategic” despre care vorbea Kim la începutul anului. Respectiva rachetă a fost special creată, conform analistului BBC Melissa Hanham, pentru a putea lovi orice loc de pe suprafața continentală a SUA și reprezintă o dovadă clară a negocierilor eșuate dintre cele două țări, referitoare la programul nuclear al Phenianului.

De ce o rachetă nucleară „mai mare” poate fi mai greu de interceptat

Până în prezent, Coreea de Nord a testat două rachete balistice intercontinentale: Hwasong-14 și Hwasong-15.

Modelul Hwasong-14 a fost testat de două ori în 2017. Racheta are o rază de 10.000 de kilometri, care acoperă Europa aproape în întregime și circa jumătate din suprafața continentală a SUA.

Modelul Hwasong-15, testat tot în 2017, are o rază și mai mare: 13.000 de kilometri. Rachetă e capabilă să transporte o singură ogivă nucleară și poate atinge aproape orice loc din Statele Unite.

„Colosul lui Kim” nu a fost încă testat dar din imagini se poate observa că această rachetă, una în două trepte și cu combustibil lichid, este mult mai lungă și are un diametru mai mare decât Hwasong-15.

Cel mai nou model de rachetă nucleară prezentat la ultima paradă militară din Coreea de Nord Foto: kcna.kp

Raza exactă de acțiune va putea fi estimată de către analiști doar dacă nord-coreeni oferă detalii despre motoare sau intenționează să efectueze un nou test balistic.

Cu toate acestea, din simpla analiză a imaginilor se poate trage însă și o altă concluzie: în acest moment, Coreea de Nord nu mai are motive să crească raza rachetelor sale.

În schimb, regimul de la Phenian pare a se concentra asupra creării unei rachete capabile să poarte multiple încărcături nucleare (ogive). În prezent, doar marile puteri nucleare dispune de astfel de rachete, cu focoase multiple.

O astfel de armă ar pune în dificultate sistemele de apărare balistică ale Statelor Unite, deoarece fiecare focos nuclear transportat de o astfel de rachetă „mare” ar trebui interceptat, separat, de către mai mulți interceptori antibalistici.

În plus, analiștii mai sunt îngrijorați și de vehiculul transportator: una din limitările principale ale Coreei de Nord era, până în prezent, dată de numărul redus de astfel de vehicule: degeaba dispui de multe rachete, dacă nu ai vehicule cu care să le poți transporta și lansa.

Un alt motiv de îngrijorare: Phenianul dispune de mai multe vehicule transportoare de rachete nucleare, decât se credea inițial

Conform estimărilor americane de până acum, Coreea de Nord putea lansa cel mult 12 rachete nucleare. Calculul se baza pe ipoteza că fiecare dintre cele șase vehicule de mare tonaj, capabile să transporte rachete nucleare intercontinentale, despre care se știa că există, lansa câte o rachetă, după care schimba poziția pentru a lansa a doua rachetă, înainte ca americanii să reacționeze.

Dar parada militară a mai prezentat un detaliu îngrijorător pentru analiști: la defilare au participat mai mult de șase vehicule transportoare.

Paradă militară în Coreea de Nord. Foto: kcna.kp

Acest lucru arată că, în ciuda sancțiunilor, Coreea de Nord a reușit să găsească piese și componente pentru realizarea acestor utilaje.

Recent, s-a dezvăluit că SUA și Coreea de Nord au fost aproape de declanșarea unui război atomic în timpul crizei din vara anului 2017, când regimul de la Phenian a efectuat mai multe teste de lansare a unor rachete balistice.

SUA au luat atunci în calcul inclusiv folosirea a 80 de arme nucleare împotriva Coreei de Nord.

Astfel, în cazul în care Phenianul ar fi lansat o rachetă cu încărcătură nucleară, planul SUA prevedea lansarea a 80 de arme (rachete ori bombe) atomice asupra Coreei de Nord, pentru a împiedica astfel o a doua lansare.

În plus, Coreea de Nord dorește să-și dezvolte o flotă de submarine nucleare, capabile să lanseze rachete intercontinentale. Detectarea și distrugerea acestora ar deveni, astfel, mult mai greu de realizat de către americani.

Acest lucru, coroborat cu faptul că Phenianul dispune de mai multe vehicule lansatoare decât se credea inițial (cum s-a văzut la această paradă), le-ar permite nord-coreenilor să efectueze inclusiv „o a doua lansare”.

Caz în care am vorbi despre un „război nuclear total”.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Partenerii noștri