Cadavru descoperit într-o grădină din Londra. Bărbatul ar fi căzut dintr-un avion care survola zona
Un cadavru descoperit într-o grădină din sudul Londrei ar fi al unui pasager clandestin care a căzut din compartimentul trenului de aterizare al unui avion al companiei Kenya Airways, a informat poliţia metropolitană, transmite dpa, citată de Agerpres.
Poliţia încearcă să identifice cadavrul, despre care se crede că ar fi al unui bărbat, după ce a fost descoperit duminică după-amiaza la o adresă rezidenţială din Clapham.
„În acest stadiu, poliţia crede că bărbatul era un pasager clandestin care a căzut de pe trenul de aterizare al unei curse Kenya Airways care zbura spre aeroportul Heathrow”, a comunicat poliţia londoneză.
„Un rucsac, apă şi ceva mâncare au fost descoperite în compartimentul trenului de aterizare imediat după ce avionul a aterizat pe aeroport”, a menţionat poliţia.
Agenţia Press Association (PA) a citat un vecin potrivit căruia corpul 'a aterizat la un metru distanţă' de un bărbat care făcea baie de soare în curtea din spate.
„Am auzit un ''poc'', am urcat la etaj să mă uit pe fereastră', a povestit vecinul. '(Cadavrul) era complet îmbrăcat. M-am uitat mai bine şi am văzut sânge peste tot, pe gardul grădinii”, a continuat el.
„Capul lui nu arăta bine. Mi-am dat seama imediat că a căzut”, a mai spus vecinul, potrivit căruia o persoană care urmărea avionul a văzut căderea.
Conform poliţiei, decesul nu este considerat unul suspect, o anchetă urmând să stabilească 'toate circumstanţele' în care s-a produs incidentul.
În 2015, un cadavru a fost găsit pe acoperişul unei clădiri de birouri din sud-vestul Londrei. Se crede că trupul era al unui pasager clandestin căzut dintr-un avion al British Airways venind din Africa de Sud.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News