Live

„Bună, Greta!”. Cum l-au păcălit doi farsori pe Justin Trudeau că vorbeşte la telefon cu Greta Thunberg

Data actualizării: Data publicării:
Greta Thunberg şi Justin Trudeau, într-o întâlnire tete-a-tete la Montreal, 2019. Foto: Profimedia Images

Premierul canadian Justin Trudeau a fost păcălit că vorbeşte la telefon cu activista de mediu Greta Thunberg când, în realitate, la celălalt capăt al firului se afla un cuplu vestit de farsori ruşi specializaţi în astfel de glume telefonice. Trudeau s-a alăturat astfel unei liste tot mai numeroase de personalităţi publice care au căzut în plasa celor doi impostori, informează BBC.

Înregistrarea audio a convorbirii dintre Trudeau şi farsorii Vladimir Kuzneţov şi Alexei Stoliarov (care s-au dat drept Greta Thunberg) a fost recent publicată de către cei doi ruşi.

Justin Trudeau, după ce a fost căzut în cursa celor doi, a discutat cu „falsa Greta” despre NATO, pacea mondială şi Donald Trump.

Premierul Justin Trudeau. Foto: Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al premierului a precizat că, atunci când Trudeau s-a prins că nu vorbeşte cu Greta Thunberg cea reală, a încheiat apelul telefonic.

„Bună, Greta!”, este auzit Trudeau în debutul conversaţiei.

„Înţeleg că aveţi multă treabă de lucru şi nu aveţi la dispoziţie prea mult timp pentru o tânără fată, dar să ştiţi că sunt foare îngrijorată de amplificarea actualei crize internaţionale”, a venit replica falsei Greta Thunberg, interpretată de cei doi farsori.

Convorbirea a avut loc la începutul acestui an, la câteva zile după doborârea din greşeală, de către armata iraniană, a unui avion ucrainean, dezastru în urma căruia au murit toate cel 176 de persoane aflate la bord, inclusiv 57 de cetăţeni canadieni.

În discuţia telefonică, Trudeau a precizat că a primit foarte multe telefoane pe acest subiect.

Cei doi farsori i-au replicat apoi premierului Canadei că, „deşi el şi ceilalţi lideri mondiali sunt adulţi, se comportă ca nişte copii” şi au formulat următoarele doleanţe:

„Abandonaţi NATO, renunţaţi la armele voastre, culegeţi nişte flori şi zâmbiţi la natură”

Pe un ton calm, aparent neafectat de expresiile şi cuvintele ciudate alese de interlocutorii săi, Trudeau a felicitat-o pe falsa Thunberg pentru cuvintele ei „pline de pasiune”.

Farsorii l-au întrebat pe şeful guvernului canadian inclusiv despre colaborarea sa cu Donald Trump, iar Trudeau a răspuns că sarcina sa este să „colaboreze cu liderii lumii aleşi de către popoarele lor”.

Vladimir Kuzneţov şi Alexei Stoliarov sunt doi farsori ruşi care în trecut i-au mai păcălit pe Elton John, prinţul Harry şi actualul vicepreşedinte-ales al SUA, Kamal Harris.

Criticii lui Kuzneţov şi Stoliarov susţin că aceştia ar avea legături cu serviciile secrete ruseşti, acuzaţie respinsă de cei doi.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Greta Thunberg, mesaj dur despre Kamala Harris și Donald Trump înainte de alegerile prezidențiale: „Au sânge pe mâini”

Premierul Justin Trudeau spune că India a încălcat suveranitatea Canadei

Greta Thunberg a fost arestată la Bruxelles, în timpul unui protest ecologist

Politicienii canadieni sunt furioși pe Trump pentru reînvierea conspirației că Justin Trudeau e fiul lui Fidel Castro

Partenerii noștri