Live

Bill Gates: Dacă lăsăm vaccinurile anti-COVID la cel care licitează mai mult şi nu la cei care au nevoie, vom avea mai multe decese

Data publicării:
Bill Gates este unul dintre cei mai preocupați miliardari cu privire la schimbările climatice. Foto: GettyImages

Miliardarul Bill Gates a lansat un apel ca tratamentele şi viitorul vaccin împotriva COVID-19 să fie făcute disponibile ţărilor şi oamenilor care au cea mai mare nevoie de ele, nu celor care ''oferă mai mult'', adăugând că un mod de acţiune bazat pe mecanismele pieţei va prelungi pandemia, scrie Agerpres, citând Reuters.

''Dacă vom lăsa pur şi simplu tratamentele şi vaccinurile să meargă la cel care licitează cel mai mult şi nu la oamenii şi în locurile care au cea mai mare nevoie, vom avea parte de o pandemie mai lungă, mai nedreaptă şi soldată cu mai multe decese'', a precizat Gates, fondatorul companiei Microsoft, într-o înregistrare dată sâmbătă publicităţii din timpul unei conferinţe virtuale pe tema COVID-19 organizate de International AIDS Society.

''Avem nevoie de lideri care să ia aceste decizii dificile pentru o distribuţie bazate pe echitate, nu doar pe factorii dictaţi de piaţă''.

Există sute de proiecte de vaccin în curs de desfăşurare, iar guvernele din Europa şi Statele Unite investesc miliarde de dolari în cercetare, teste şi fabricaţie, însă există temeri că statele cu venituri mai mari ar putea procura tratamente promiţătoare împotriva noului coronavirus, în timp ce ţările în curs de dezvoltare nu ar primi nimic.

Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au avertizat asupra unei competiţii nesănătoase în goana după un tratament considerat esenţial pentru salvarea vieţilor şi rezolvarea haosului economic creat de virus, în timp ce anumiţi oficiali de la Washington au declarat că vor prioritiza rezidenţii Statelor Unite.

Potrivit lui Gates, eforturile care început în urmă cu două decenii odată cu lupta împotriva crizei globale HIV/SIDA, când ţările s-au solidarizat pentru a face ca tratamentele să fie disponibile în cele mai multe dintre ţările lumii, inclusiv în Africa, ar putea servi drept model ca tratamentul împotriva COVID-19 să devină accesibil la scară largă.

Filantropul a folosit drept exemplu Fondul global de lupta împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, creat în 2002, precum şi Planul de Urgenţa al Preşedintelui SUA pentru combaterea SIDA, programe care facilitează accesul la medicamente şi contribuie la combaterea unei boli cu una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din lume.

''O lecţie esenţială în lupta împotriva HIV/SIDA este importanţa construirii acestui sistem global de distribuţie, extins şi echitabil, astfel încât medicamentele să ajungă la toată lumea'', a mai spus Gates.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertismentul lui Bill Gates privind schimbările climatice: Copiii vor suferi cele mai extreme și ireversibile forme de malnutriție

Bill Gates atrage atenția asupra următoarei crize mondiale, „dacă vom evita un război”

Un nou studiu arată efectele de lungă durată ale COVID. Oboseala, printre cele mai frecvente afecțiuni

Unt făcut din aer, nu din lapte de la vaci? Un start-up din California susține că a găsit soluția

Partenerii noștri