Live

Avion prăbușit în Etiopia | Controlorii au auzit vocea cuprinsă de panică a pilotului. Mesajul disperat al comandantului

Data publicării:

Pilotul, la comanda aparatului Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines care s-a prăbuşit duminică, s-a confruntat cu o situaţie de urgenţă imediat după decolare, cerând cu o „voce cuprinsă de panică” întoarcerea la sol în timp ce avionul accelera cu o viteză anormală, a informat joi cotidianul New York Times, relatează AFP.

„Break, break, cer întoarcerea acasă”, le-a spus comandantul controlorilor aerieni în timp ce încerca să evite alte avioane care se apropiau de aeroport, potrivit unor declaraţii făcute publicaţiei americane de o persoană având acces la schimbul de mesaje dintre echipaj şi controlori.

Expresia „break, break” este utilizată pentru a da prioritate unui mesaj, însemnând că echipajul se confruntă cu o situaţie de urgenţă pe care piloţii nu ajung să o gestioneze. „Cer îndrumări pentru a ateriza”, a adăugat comandantul.

Compania a afirmat încă de duminică după-amiază că echipajul a cerut revenirea la Addis Abeba, dar este pentru prima dată când este dezvăluit conţinutul mesajelor dintre comandant şi controlul aerian.

Controlorii au primit aceste mesaje la trei minute după decolare. Ei au observat atunci că traiectoria avionului oscila între urcări şi coborâri de mai multe sute de picioare (un picior = 30,48 centimetri), semn că se întâmpla ceva foarte grav, potrivit mărturiei.

Toate contactele dintre controlori şi echipajul zborului 302 în zbor spre Nairobi s-au pierdut la cinci minute după decolare, potrivit sursei.

Similitudini cu accidentul în care a fost implicată o aeronavă aparținând Lion Air

Zborul ET 302 a decolat la orele 08.38 (05.38 GMT) de la Addis Abeba şi a dispărut de pe ecranele radarelor şase minute mai târziu.

Aparatul era pilotat de Yared Getachew (8.000 de ore de zbor la activ) şi făcuse obiectul unor lucrări de mentenanţă la 4 februarie.

Deocamdată, cauzele exacte ale accidentului nu sunt cunoscute. Cutiile negre ale aparatului, care conţin parametrii de zbor şi conversaţiile din cabina piloţilor, au ajuns în Franţa, unde vor fi decriptate de Biroul de Anchete şi Analize (BEA), organism specializat în anchetele tehnice ale accidentelor de avion.

Munca inginerilor urmează să înceapă vineri.

Acest accident, care prezintă similitudini cu cel survenit la sfârşitul lui octombrie pe un 737 MAX 8 al companiei indoneziene Lion Air, a determinat autorităţile din domeniul securităţii aeriene din întreaga lume să interzică provizoriu zborurile avioanelor Boeing 737 MAX.

Tragedia Ethiopian Airlines s-a soldat cu 157 de morţi, iar în accidentul Lion Air şi-au pierdut viaţa 189 de persoane.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Percheziții pe un aeroport din Coreea de Sud, după prăbușirea avionului Jeju Air

Avion prăbuşit în Coreea de Sud: Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ciolacu, mesaj de Anul Nou: Sper ca 2025 să fie un an în care să trecem peste toate obstacolele

Cel puţin 60 de oameni au murit în Etiopia, după ce camionul cu care mergeau la o nuntă s-a prăbușit într-un râu

Partenerii noștri