Live

Avertismentul Uniunii Europene pentru Turcia, lansat la summitul de la Sibiu

Data publicării:
harta turcia cipru
Foto: Shutterstock

Liderii Uniunii Europene au avertizat Turcia, joi, în cadrul summitului de la Sibiu, să respecte suveranitatea Ciprului, pe fondul disputei dintre cele două țări cu privire la rezervele de petrol descoperite în estul Mediteranei, pe coasta Ciprului, scrie Politico.

Președintele cipriot Nicos Anastasiades le-a expus situația conflictuală cu Turcia liderilor UE, cu ocazia summitului UE de la Sibiu. „Astăzi, președintele Anastasiades i-a informat pe lideri despre activitățile de foraj petrolier ale Turciei în zona economică exclusivă a Ciprului. Uniunea Europeană susține Republica Cipru și se așteaptă ca Turcia să respecte drepturile suverane ale statelor membre UE. Consiliul European va continua să urmărească îndeaproape evoluția acestei situații”, a declarat Donald Tusk, președintele Consiliului European.

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat, la rândul său, că sprijină în totalitate Cipru și a cerut Turciei să se abțină de la noi provocări.

„Am avut ocazia, alături de președintele Anastasiades, să aducem în discuție la summit situația acțiunilor ilegale ale Turciei pe teritoriul Ciprului. Susțin în totalitate poziția președintelui Ciprului, care a cerut ca această problemă să fie tratată drept una a Uniunii Euyropene și am arătat că UE are un interes geopolitic și energetic special în zona de est a Mediteranei”, a spus Alexis Tsipras.

De asemenea, premierul grec le-a cerut liderilor UE să se gândească la „pașii și acțiunile sau măsurile necesare, în cazul în care acest comportament unilateral, provocator și care încalcă legea internațională continuă. Turcia trebuie să înțeleagă că ar trebui să vină la masa discuțiilor, în loc să continue aceste încălcări unilaterale ale legilor internaționale”, menționând că aceasta nu este doar poziția lui, ci a întregii Uniuni Europene.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A apărut alături de o tânără cu 51 de ani mai mică și internetul a ”explodat”. Care e, de fapt, adevărul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protest uriaș la Istanbul: Milioane de oameni au ieșit în stradă pentru Palestina, condamnând atacurile israeliene din Gaza

Crima care a șocat Turcia: trei persoane, condamnate la închisoare pe viață pentru uciderea unei fetițe de opt ani. Detaliile cazului

Explozie la o fabrică de muniție din Turcia. Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața în urma deflagrației

Armele din Siria vor fi puse sub controlul statului. Anunțul făcut de Ahmed al-Sharaa, noul lider sirian

Partenerii noștri