Autoritățile le spun ucrainenilor că nu vor impozita tancurile confiscate de la armata rusă: Stai liniștit și continuă să aperi patria
Autoritățile din Ucraina le-au transmis cetățenilor că tancurile sau alte echipamente rusești confiscate nu trebuie declarate în formularul fiscal și, deci, nu vor fi impozitate.
„Ai capturat un tanc rusesc sau un transportor blindat și îți faci griji cum să îl declarari? Stai liniștit și continuă să aperi patria-mamă!”, a transmis Agenția Națională pentru Protecția Împotriva Corupției (NAPC) a Ucrainei, potrivit departamentului ucrainean al serviciului de știri Interfax, citat de The Guardian.
Agenția a explicat că „nu este nevoie să fie declarate tancurile și alte echipamente rusești capturate, deoarece costul acestora... nu depășește 100 de salarii minime (248.100 de grivne sau 8.298 de dolari).”
Ironia rară în aceste vremuri dificile vine pe măsură ce luptele se intensifică în Ucraina, iar conflictul a intrat în a opta zi. Orașele din Ucraina au fost bombardate puternic, inclusiv capitala Kiev și al doilea oraș ca mărime, Harkov, declanșând un exod de peste un milion de oameni, potrivit șefului agenției Națiunilor Unite pentru refugiați.
Ucraina a continuat să țină piept forțelor ruse, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat miercuri rezistența „eroică” la invazie. Cetăţeni din Ucraina au fost văzuţi pregătind cocktail-uri Molotov şi învăţând cum să folosească armele, în timp ce civilii îşi unesc forţele pentru a-şi apăra ţara.
În anunțul său, NACP a spus că „trofeele de război” nu trebuie să fie declarate în scopuri de taxare, pentru că au fost dobândite „în legătură cu agresiunea pe scară largă a Federației Ruse” împotriva „statului ucrainean independent și suveran”.
„Datorită curajului apărătorilor statului ucrainean, echipamentele militare inamice ajung de obicei la voi deja distruse și dezactivate, ceea ce face imposibilă evaluarea în conformitate cu legea”, se mai spune în anunț.
Agenția a mai transmis că dacă vor fi luate și alte decizii pe această temă, acestea vor fi comunicate.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News