Live

Australia vrea să cultive plante pe Lună până în 2025, în cadrul unei misiuni care are drept scop dezvoltarea unei colonii

Data publicării:
Luna Foto: GettyImages

Oamenii de ştiinţă australieni intenţionează să încerce să cultive plante pe Lună până în 2025, în cadrul unei misiuni dezvăluite vineri care are drept scop dezvoltarea unei colonii pe satelitul natural al Pământului.

„Acest proiect este un prim pas către cultivarea plantelor pentru producerea de alimente, medicamente şi oxigen, toate acestea fiind cruciale pentru stabilirea vieţii umane pe Lună”, au declarat cercetătorii într-un comunicat citat de Agerpres.

Brett Williams, biolog la Universitatea Tehnologică din Queensland, a declarat că seminţele vor fi transportate cu nava spaţială Beresheet 2, o misiune privată israeliană.

După aselenizare şi odată ajunse în sol, seminţele vor fi udate într-o cameră etanşă, iar oamenii de ştiinţă vor monitoriza orice semn de germinare.

Tipurile de plante vor fi alese în funcţie de capacitatea lor de a rezista la condiţii meteorologice extreme, dar şi de viteza lor de germinare.

Pe lângă faptul că ar putea pune bazele unei vieţi umane pe Lună, această misiune ar putea servi şi drept laborator pentru identificarea soluţiilor la problemele asociate securităţii alimentare pe fondul încălzirii globale, a sugerat Caitlin Byrt, profesoară la Universitatea Naţională Australiană. „Dacă putem crea un sistem de creştere a plantelor pe Lună, atunci putem crea un sistem de creştere a alimentelor în unele dintre cele mai dure medii de pe Pământ”, a spus ea, citată într-un comunicat.

Acest proiect este condus de organizaţia Lunaria One, care include oameni de ştiinţă australieni şi israelieni.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lasere „alimentate de lumina soarelui” ar putea fi noua sursă de energie în spațiu pentru călătorii pe Lună și pe Marte

Un bărbat care și-a abandonat soția în Africa în timpul unei vacanțe cu copiii a ajuns după gratii. Avea un plan bine pus la punct

De ce nu au mai ajuns oamenii pe Lună de mai bine de 50 de ani. „Dacă nu era riscul politic, probabil că eram deja pe Marte”

O mică şcoală din Australia a învins concurenţa zgârie-norilor, muzeelor și fost desemnată cea mai bună clădire nouă din lume

Partenerii noștri