Live

Atacatorul scriitorului Salman Rushdie este acuzat în SUA de "terorism în numele Hezbollah"

Data publicării:
După atac, Salman Rushdie (foto) şi-a pierdut capacitatea de a vedea cu un ochi. Sursa foto: Profimedia Images

Tânărul american de origine libaneză Hadi Matar, care a încercat să îl ucidă pe scriitorul Salman Rushdie în statul New York în august 2022, a fost inculpat pentru "terorism în numele Hezbollah", a anunţat miercuri Departamentul de Justiţie al Statelor Unite.

"Încercând să îl ucidă pe Salman Rushdie în statul New York în 2022, Hadi Matar a comis un act de terorism în numele Hezbollah, o organizaţie teroristă asociată cu regimul iranian", a precizat Departamentul de Justiţie american într-un comunicat citat de Agerpres.

Matar, în vârstă de 22 de ani, deja urmărit penal şi reţinut de aproape doi ani de justiţia locală din statul New York, este de acum urmărit penal şi la nivel federal pentru trei capete de acuzare, inclusiv pentru "sprijinirea unei organizaţii teroriste străine", potrivit unui document judiciar ce datează din 17 iulie şi care a fost publicat miercuri de Tribunalul Federal din statul New York.

Pe 12 august 2022, la începutul unei conferinţe literare organizate în vestul statului New York, Salman Rushdie a fost înjunghiat pe scenă de circa 10 ori cu un cuţit în zona gâtului, a feţei şi în abdomen de Hadi Matar, care a fost în cele din urmă imobilizat.

După o convalescenţă îndelungată, Salman Rushdie, în vârstă de 77 de ani, şi-a pierdut capacitatea de a vedea cu un ochi.

Stabilit în oraşul New York de peste 20 de ani şi devenit cetăţean american, acest scriitor britanic de origine indiană, care este renumit la nivel mondial, se confruntă cu ameninţări cu moartea după publicarea în 1988 a romanului său "Versetele satanice", considerat o blasfemie de liderul suprem iranian, care a emis pe numele său o "fatwa" (un decret religios de condamnare la moarte - n.r.).

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Două aeroporturi de lângă Moscova, închise din cauza atacurilor ucrainene. O clădire rezidențială, lovită de o dronă

Partenerii noștri