Live

Anunțul Ambasadei SUA la București despre filmul ”Forrest Gump”, la 30 de ani de la lansare. Ce spune ambasada despre ”Seinfeld”

Data publicării:
Afișul filmului Forrest Gump

S-au împlinit 30 de ani de când a fost lansat celebrul film ”Forrest Gump”, iar Ambasada Statelor Unite la București s-a folosit de prilej pentru a transmite un mesaj referitor la pelicula regizorului Robert Zemeckis. Filmul a fost selectat pentru a face parte din Registrul Național de Film din Statele Unite, anunță reprezentanța diplomatică americană la București într-o postare în pagina sa de Facebook.

”Acum 30 de ani, pe 6 iulie 1994, lumea a făcut cunoștință cu Forrest Gump, o peliculă care avea să devină în curând o piesă de referință a cinematografiei americane. Cu Tom Hanks în rolul principal, acest film îndrăgit îi poartă pe spectatori într-o călătorie de neuitat prin decenii de istorie americană, toate văzute prin ochii simpaticului și modestului Forrest Gump. În semn de recunoaștere a impactului său asupra culturii americane, Biblioteca Congresului a selectat filmul Forrest Gump pentru a fi păstrat în Registrul Național de Film din Statele Unite, considerându-l „semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic””. scrie Ambasada SUA în postarea sa.

De asemenea, Ambasada a postat un mesaj şi la împlinirea a 35 de ani de la lansarea Seinfeld, ”serialul despre nimic”.

”«Serialul despre nimic», Seinfeld, a avut premiera în SUA în urmă cu 35 de ani. Seinfeld este considerat unul dintre cele mai mari şi mai influente seriale din toate timpurile. Voi l-aţi văzut?”, au mai scris oficialii Ambasadei SUA la Bucureşti.

Un film întipărit în memoria americanilor

Puține filme s-au întipărit în memoria americanilor la fel de mult ca Forrest Gump din 1994, regizat de Robert Zemeckis și interpretat de Tom Hanks, Gary Sinise, Sally Field, Robin Wright și Mykelti Williamson.

Bazat pe romanul omonim din 1986 al lui Winston Groom, Forrest Gump a fost un succes de box office și de premii, câștigând șase premii Oscar (inclusiv cel mai bun film și al doilea premiu pentru cel mai bun actor consecutiv pentru Hanks, după cel obținut în 1993 pentru „Philadelphia”).

Filmul a dat naștere unei serii de replici în stil american, inclusiv observația adesea citată că „Viața este ca o cutie de ciocolată… nu știi niciodată cu ce te alegi”.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Nu mă puteam ridica”. Actorul Dick Van Dyke, cunoscut din Mary Poppins, a dezvăluit cum a fost salvat din calea unui incendiu masiv

Forțele de operațiuni speciale ale Ucrainei au cucerit poziții rusești și au capturat 12 prizonieri în regiunea Kursk

Disney a distribuit un nou trailer la „Albă ca Zăpada”. Remake-ul stârnește deja controverse

Starul din „Jurnalele vampirilor” și „Star Trek” va avea rolul principal într-un serial despre războiul din Ucraina

Partenerii noștri