Live

Actrița răpită de Kim Jong-il și obligată să joace în filme a murit

Data publicării:

O actriță sud-coreeană, care a fost răpită și obligată să facă filme în Coreea de Nord, în anii '70, s-a stins din viață, la vârsta de 92 de ani, relatează BBC News.

Choi Eun-hee era una dintre cele mai cunoscute actrițe din Coreea de Sud, la sfârșitul anilor '70, când a fost răpită la ordinul dictatorului Kim Jong-il.

Fostul ei soț, Shin Sang-ok, un regizor celebru, a fost și el răpit, câteva luni mai târziu. Coreea de Nord a negat întotdeauna că cei doi ar fi fost răpiți și a afirmat că aceștia „căutau un refugiu” la Phenian.

Cum a fost răpită actrița de guvernul nord-coreean

Spre finalul anilor '70, Choi Eun-hee divorțase de soțul ei, iar cariera sa începea să se prăbușească. Ea a fost abordată de un bărbat care s-a dat drept un om de afaceri din Hong Hong, care i-a făcut o propunere să joace într-un film care ar urma să îi resusciteze cariera.

Actrița a fost convinsă să meargă la Hong Kong, dar când a ajuns acolo a fost sedată de un grup de bărbați, iar opt zile mai târziu s-a trezit într-o vilă luxoasă din Phenian, păzită în mod constant.

Fostul ei soț a plecat la Hong Kong să o caute pe Choi, cu care rămăsese în relații amicale după divorț. Însă a fost și el răpit. În Coreea de Nord, cei doi au fost obligați să facă mai multe filme cu care, spera Kim Jong-il, țara sa va ajunge un competitor de temut pentru Hollywood.

După opt ani în captivitate, cei doi i-au câștigat încrederea dictatorului nord-coreean, care le-a permis să meargă la Viena, pentru a-și promova cel mai recent film. Însă acolo, Choi și Shin au cerut azil politic la ambasada Americii.

Ei s-au întors în Coreea de Sud câțiva ani mai târziu. Shin Sang-ok a decedat în 2006, iar Choi s-a stins din viață luni, la 92 de ani. Ea va fi înmormântată joi, la Seul.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Sud are un nou președinte interimar, după ce aleșii l-au demis pe Han Duck-soo. Ce a promis actualul lider de la Seul

Parlamentarii din Coreea de Sud au votat și pentru demiterea preşedintelui interimar, după ce l-au demis pe Yoon Suk Yeol

Un soldat nord-coreean a fost capturat de forțele ucrainene, anunță Seulul. Care este situația pe front

Opoziția sud-coreeană l-ar putea demite și pe președintele interimar, după suspendare lui Yoon Suk Yeol. Care este motivul

Partenerii noștri