Live

Actorul Eddie Redmayne regretă că a jucat rolul unei persoane transgender: „A fost o greșeală”

Data actualizării: Data publicării:
Filmul „The Danish Girl” spune povestea primului bărbat din lume care a suportat o operație de schimbare a sexului. Sursă foto: Profimedia Images

Actorul britanic Eddie Redmayne, câştigător al premiului Oscar în 2014 pentru rolul din The Theory of Everything, a declarat, într-un interviu exclusiv pentru cotidianul The Times, că interpretarea în 2015 a personajului trans din filmul „The Danish Girl”, pentru care a primit o a doua nominalizare la premiile oscar, a fost o greşeală. 

În 2014, Eddie Redmayne a interpretat una dintre primele persoane din lume care a suferit o operaţie de schimbare de sex, în filmul regizat de Tom Hooper. Rolul i-a adus a doua nominalizare consecutivă la premiile oscar pentru categoria „cel mai bun actor”.

La șapte ani distanță de la acest moment, Redmayne susține că nu ar mai juca un astfel de rol. „Nu, nu aş mai accepta acum. Am făcut acel film cu cele mai bune intenţii, dar cred că a fost o greşeală”, a declarat Redmayne, potrivit The Guardian. De altfel, la vremea respectivă au existat cereri ca rolul să fie interpretat de un actor transexual.

„Cea mai mare discuţie despre frustrările din jurul distribuţiei a fost din cauză că mulţi nu au avut loc la masă. Trebuie să existe un prag, altfel vom avea tot timpul astfel de dezbateri”, a adăugat Redmayne.  

„The Danish Girl”, care a avut patru nominalizări la Oscar, a primit critici considerabile la momentul apariției filmului în cinematografe, atât pentru interpretarea lui Redmayne în film, pe care scriitoarea trans Carol Grant a descris-0 drept „regresivă, reductivă și care contribuie la stereotipuri dăunătoare”, cât și pentru că rolul nu a fost atribuit unui actor transgender. 

La lansarea filmului în SUA, în noiembrie 2015, Redmayne și-a apărat rolul, spunând că „actorii ar trebui să poată juca orice fel de rol dacă îl joacă cu simțul integrității și al responsabilității”. De altfel, la festivalul de film de la Veneția din 2015, unde „The Danish Girl” a avut premiera mondială, regizorul filmului, Tom Hooper, a recunoscut că industria filmului are o „problemă” cu personajele și actorii trans.

În iunie 2020, Redmayne a declarat public că nu este de acord cu JK Rowling, autoarea lui Harry Potter, după ce aceasta a făcut o declarație controversată privind drepturile trans și drepturile femeilor.

„Nu sunt de acord cu comentariile lui Jo. Femeile trans sunt femei, bărbații trans sunt bărbați și identitățile non-binare sunt valabile. Nu aș vrea să vorbesc niciodată în numele comunității LGBTQ și știu că prietenii și colegii transgenderi s-au săturat de această chestionare constantă a identității lor, care de prea multe ori duce la violență și abuz. Aceștia vor pur și simplu să-și trăiască viața în liniște și este timpul să-i lăsăm să facă acest lucru”, declara actorul britanic Eddie Redmayne.

Filmul „The Danish Girl”  își desfășoară acțiunea în anul 1910. Pictorița Gerda Gottlieb așteaptă un model pentru a realiza niște fotografii. Acesta întârzie să apară, așa că Gerda îl roagă pe soțul ei, Einar, să îmbrace dresuri de damă pentru a-i poza. Niciunul dintre ei nu știe că acest eveniment minor le va schimba viețile. Einar se va reinventa treptat sub numele de Lili Elba, iar două decenii mai târziu va deveni primul bărbat din lume care va suporta o operație de schimbare a sexului. Lili a murit în 1931, după a patra operație.

În prezent, Redmayne joacă alături de actrița Jessie Buckley într-o nouă producție, „Cabaret”, la Playhouse Theatre din Londra. Actorul interpretează rolul unui maestrul de ceremonii, un rol care a fost jucat de mai multe ori de actori care aparțin comunității LGBTQ de când a avut premiera pe Broadway în 1966.

„Dintre toate personajele pe care le-am jucat vreodată, acesta sfidează cel mai mult tiparele. Aș ruga oamenii să vină să vadă spectacolul înainte de a judeca pe cineva”, le-a mai spus Eddie Redmayne jurnaliștilor de la The Sunday Times.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lasconi, întrebată despre „dictatura LGBT” și introducerea stagiului militar obligatoriu. „Doamne ferește”

O republicană vrea să-i blocheze accesul în toaleta femeilor din Capitoliu primei transsexuale alese în Congresul SUA

Conan O'Brien va prezenta a 97-a ediţie a Premiilor Oscar. „Este persoana perfectă pentru această celebrare a filmului”

Lege dură a Guvernului Meloni: Pedepse cu închisoarea și amenzi uriașe pentru italienii care caută mame surogat în străinătate

Partenerii noștri