5 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre Stephen Hawking
Renumitul fizician Stephen Hawking a murit azi-dimineață, la vârsta de 76 de ani, a anunțat BBC.
Iată care sunt cele cinci lucruri, pe care ar trebui să le știi despre renumitul om de știință, scrie hotnews.ro:
- La vârsta de 21 de ani, Stephen Hawking a fost diagnosticat cu o boală progresivă de neuron motor. Afecțiunea este cunoscută sub numele de scleroză laterală amiotrofică. La acel moment, doctorii nu i-au dat mai mult de trei ani de viață;
- „A Brief History of Time”, cartea care l-a făcut cunoscut pe întreg mapamondul, a fost publicată în anul 1988. Aceasta tratează probleme de cosmologie. Nu mai puțin de 10 milioane de exemplare s-au vândut până acum la nivel mondial;
- Găurile negre nu sunt atât de… negre, a spus Stephen Hawking: „Efectele cuantice le fac sa strălucească precum niște corpuri fierbinți. Cu cât temperatura este mai scăzută, cu atât mai mare este gaura neagră”;
- Clădiri din Cambridge, Canada sau El Salvador îi poartă numele;
- A experimentat gravitatea zero într-un avion care a fost modificat și care a zburat deasupra Atlanticului. Una dintre cele mai mari dorințe ale sale, să ajungă în spațiu, nu i s-a îndeplinit niciodată.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News