Live

18 ani de la ziua care a schimbat lumea. Trump promite intensificarea luptelor împotriva talibanilor

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a promis miercuri, la comemorarea a 18 ani de la atacurile din 11 septembrie, că va intensifica lupta împotriva talibanilor în Afganistan, la câteva zile după anularea unei întâlniri cu reprezentanţi ai acestora în vederea ajungerii la un acord de pace, relatează AFP, citată de Agerpres.

''În ultimele patru zile, l-am lovit pe inamicul nostru mai tare decât până acum şi asta va continua", a declarat Trump în cadrul unei ceremonii la Pentagon, unde s-a prăbuşit unul dintre cele patru avioane deturnate de jihadişti ai Al-Qaida.

Atentatele din 11 septembrie 2001, care s-au soldat cu aproape 3.000 de morţi, au determinat Statele Unite să lanseze o vastă ofensivă militară în Afganistan pentru a alunga de la putere regimul taliban care i-a protejat pe organizatorii atacurilor.

Referindu-se la recentul atentat de la Kabul în care a fost ucis un soldat american şi care l-a determinat să anuleze ''negocierile de pace'' organizate în mare secret, Trump a apreciat că talibanii au dorit să-şi arate puterea, dar că şi-au demonstrat de fapt ''slăbiciunea''.

''Dacă, dintr-un motiv sau altul, ei revin în ţara noastră, vom merge oriunde s-ar afla şi vom folosi o forţă militară care nu a mai fost folosită de Statele Unite în istorie şi nu vorbesc chiar despre puterea nucleară'', a adăugat el.

În prezent, aproximativ 13.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Afganistan. Acordul de pace negociat cu talibanii avea ca scop reducerea treptată a numărului de soldaţi americani în schimbul unor garanţii din partea talibanilor, a unei ''reduceri a violenţelor'' şi a deschiderii de negocieri de pace directe cu autorităţile din Kabul, ceea ce până acum insurgenţii au refuzat.

Locuitorii New York-ului au adus miercuri un omagiu victimelor atacurilor din 11 septembrie în cadrul unor ceremonii de comemorare marcate de dorinţa de a se asigura că tinerii nu vor uita niciodată cel mai sângeros atentat din istorie.

Sub soare - cum era în urmă cu 18 ani - aleşi şi foşti aleşi ai New York-ului şi o mulţime de apropiaţi ai victimelor s-au adunat pe locul turnurilor gemene de la World Trade Center. Locul a devenit un memorial pentru omagierea a aproape 3.000 de oameni ucişi şi 6.000 răniţi în atacurile comise de un comando jihadist şi care urmau să transforme Statele Unite şi lumea întreagă.

Mulţimea, adunată pe esplanada din faţa muzeului dedicată victimelor atacurilor din Manhattan, a ţinut un moment de reculegere la orele exacte - 08.46 şi 09.03, o oră de vârf - la care avioanele deturnate au lovit succesiv turnurile gemene. Acestea au fost cuprinse rapid de flăcări înainte de a se prăbuşi, nelăsând nicio şansă pentru miile de persoane care lucrau în aceste zgârie-nori cu peste 100 de etaje.

În primele rânduri ale ceremoniei, unde politica este evitată de obicei cu atenţie, s-au aflat guvernatorul de New York, Andrew Cuomo, actualul primar al capitalei financiare americane şi predecesorii săi: democratul Bill de Blasio, Rudy Giuliani care era primar în momentul atacurilor, fiind numit o vreme ''primar al Americii'', şi Michael Bloomberg, care a condus şantierul de reconstrucţie a acestui cartier din Manhattan, transformat complet de eveniment.

Ca în fiecare an, mulţimea a ascultat apropiaţi ai victimelor rostindu-le numele şi câteva cuvinte în onoarea lor în cadrul unei ceremonii prevăzute să dureze aproximativ patru ore.

''Vă iubim, ne lipsiţi şi veţi fi mereu eroii Americii'', a spus o femeie care a pierdut un frate şi un văr în atentatele din 11 septembrie.

În restul acestui oraş cu peste opt milioane de locuitori, majoritatea oamenilor au lucrat ca de obicei şi au ţinut momente de reculegere în memoria victimelor.

În ajunul comemorării, guvernatorul Cuomo a semnat o lege care impune şcolilor publice să marcheze tragicele evenimente din 11 septembrie printr-un minut de reculegere.

''Prin introducerea acestei zile anuale de amintire şi a unui scurt moment de reculegere în şcolile publice, ne asigurăm că nu vom uita niciodată - nu numai durerea acestui moment, ci şi curajul, sacrificiul şi expresiile iubirii care ne-au ghidat răspunsul", a spus guvernatorul semnând textul ordinului.

În afară de cei aproape 3.000 de oameni ucişi şi peste 6.000 de răniţi în atacurile de la World Trade Center, New York-ul are acum zeci de mii de oameni - în mare parte foşti pompieri, membri ai echipelor de intervenţie şi salvatori - care suferă de cancer sau alte boli grave, în special de plămâni, afecţiuni cauzate de norul toxic care a planat săptămâni de zile deasupra sudului Manhattanului după atentate.

În total, patru avioane au fost deturnate de jihadişti ai reţelei Al Qaida pe 11 septembrie. Pe lângă cele două avioane care au lovit World Trade Center, un al treilea a vizat Pentagonul şi un al patrulea, zborul 93, s-a prăbuşit pe un câmp din Shanksville, Pennsylvania.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri