Live

Maia Sandu: „Țările libere s-au reunit pentru a proteja dreptul la libertate al unui popor. Popoarele noastre doresc să trăiască demn”

Data actualizării: Data publicării:
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. Foto: Profimedia Images

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat miercuri într-o conferință de presă, că „autoritățile de la Chișinău depun zilnic eforturi intense pentru realizarea reformelor și îndeplinirea condițiilor Comisiei Europene prin îmbunătățirea sistemului de justiție în lupta cu corupția și crima organizată, consolidarea capacităților administrative și reziliența țării”, adăugând că „va fi lansată și misiunea de parteneriat a UE în R. Moldova, în cadrul politicii de securitate și apărare comună”.

„Țările libere s-au reunit pentru a proteja drepturile la viață și libertate ale unui popor. Cetățenii noștri s-au unit și ei pentru a fi alături de ucraineni și pentru a spune răspicat că popoarele noastre doresc să trăiască demn acasă și să-și decidă singure soarta. Cetățenii R. Moldova, indiferent de etnie, limbă maternă sau viziune politică, își doresc o viață sigură, într-un stat pașnic și liber. Acest lucru l-au spus hotărât la Adunarea Moldova Europeană de pe 21 mai. Peste 80.000 de oameni adunați în Piața Marii Adunări Naționale și mii de oameni în peste 50 de orașe europene au spus într-o singură voce că locul Moldovei este în UE”, a declarat Maia Sandu.

Președintele a mai explicat că „autoritățile de la Chișinău depun zilnic eforturi intense pentru realizarea reformelor și îndeplinirea celor nouă condiții ale Comisiei Europene, prin îmbunătățirea sistemului de justiție în lupta cu corupția și crima organizată, consolidarea capacităților administrative și reziliența țării”. 

„Mulțumim Comisiei Europene, statelor membre pentru susținerea și deschiderea pe care ne-o oferiți. Mulțumim pentru sprijinul bugetar care ne ajută să trecem mai ușor prin aceste perioade dificile. Salutăm decizia UE luată ieri de a sancționa persoanele care amenință democrația și stabilitatea R. Moldova. Restricțiile impuse vor preveni încercările lor și ale altor persoane cu intenții similare să destabilizeze țara și să ne blocheze viitorul. Conectarea noastră la UE este întărită de tot mai multe acorduri și mecanisme la care Moldova aderă. De Ziua Europei am devenit parte a Mecanismului pentru Interconectarea Europei, ceea ce ne va permite să creștem investițiile în modernizarea drumurilor, sectorului energetic și celui digital, să ne îmbunătățim infrastructura și să creștem comerțul cu țările UE”, a mai spus Sandu.

Ea a mai adăugat că „în câteva ore va fi lansată la Chișinău misiunea de parteneriat a UE în R. Moldova, în cadrul politicii de securitate și apărare comună”.

„În câteva ore va fi lansată la Chișinău și misiunea de parteneriat a UE în R. Moldova, în cadrul politicii de securitate și apărare comună, ceea ce ne va ajuta să consolidăm sectorul de securitate. Astfel, suntem mai aproape de Europa și ne integrăm în UE. Ne ajutăm reciproc la greu, celebrăm împreună succesele fiecărui membru și suntem tot mai aproape de oamenii dragi din viața noastră oriunde ne-am afla”, a conchis președintele R. Moldova.

Aproape 50 de lideri europeni se reunesc joi, 1 iunie, în Republica Moldova, o ţară mică care urmăreşte de cel mai aproape invazia Ucrainei vecine de către armata rusă şi care trăieşte cu frica unor manevre destabilizatoare ale Moscovei.

Organizarea acestui al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE) reprezintă o provocare logistică considerabilă pentru Republica Moldova, o fostă republică sovietică cu mai puţin de trei milioane de locuitori, foarte fragilă din punct de vedere economic.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Maia Sandu îi cere lui Putin să lase Republica Moldova în pace: Vrem ca moldovenii să decidă și nu banii Kremlinului

Partenerii noștri