Luxemburg trimite Ucrainei arme, jeepuri și corturi, pentru a lupta cu "invadatorul rus"
Luxemburgul va trimite 100 de arme antitanc NLAW, un număr nedeterminat de jeepuri şi 15 corturi militare în Ucraina pentru a lupta cu "invadatorul rus", a transmis luni printr-un comunicat ministrul Apărării, Francois Bausch, potrivit Reuters şi EFE.
În plus, Luxemburg oferă ţărilor aliate capacităţi de transport la bordul avionului său militar de transport A400M şi al unor aeronave charter, a adăugat Bausch.
Uniunea Europeană a convenit duminică, pentru prima dată în istorie, să finanţeze achiziţionarea şi livrarea de arme pentru Ucraina pentru a o ajuta să se apere în faţa invaziei ruseşti, scrie Agepres.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News